Balint, după succesul cu nemții de la TSV: „Am gestionat bine toate momentele jocului”
În primul amical din 2023, disputat în Antalya în fața nemților de Liga a III-a de la TSV 1860 Munchen, UTA s-a impus cu 2-1, după reușitele semnate Batha (min.3) și Godwin (min.85), respectiv Skenderovic (min.25). Laszlo Balint a rulat tot lotul de 25 de jucători avut la dispoziție, iar pentru juniorul Sarkozi și „stranierii” Milosevic și Barbosa a fost vorba despre un debut. Tehnicianul Bătrânei Doamne a început testul cu nemții cu trei jucători Under, Sarkozi, Rareș Pop și Isac, iar pe banda dreaptă au fost cele mai mari probleme din punct de vedere al acoperirii postului, asta în condițiile în care Vukcevic și Benzar au lipsit, ei urmând să se alăture pregătirii din Turcia începând de mâine. Sarkozi, Bota, junior din Academie și Abeid, au fost folosiți pe rând pe acea poziție, iar Balint mai cere întăriri. Concluziile amicalului cu TSV 1860 le trage tot el:
„Din poziția noastră, important este să câștigăm, nu prea contează cum”
„În momentul acesta, am încercat cumva să aliniem două formule cât se poate de echilibrate pentru cele două reprize. Am început cu trei jucători Under această partidă și în a doua repriză au mai intrat Bota și Cibi, care sunt produse ale Academiei noastre. A fost și Raul Șteau, plus Mociu, deci avem jucători tineri care sunt în anturajul echipei și – bineînțeles – trebuie să muncească, să crească, să-și ridice nivelul. Dar, dacă sunt aici cu noi, au potențial. Cât despre desfășurarea meciului, este clar că într-un meci amical, mai ales împotriva unei echipe de eșalon inferior, în primul rând intervine partea aceasta de duel. Noi am avut momente în care am suferit, s-a văzut că adversarul este o echipă puternică, arțăgoasă, care a avut un tonus mai bun decât noi. Dar, una peste alta, este bine că am gestionat destul de bine cam toate momentele jocului, inclusiv atunci când nu am avut mingea. Nu au fost probleme foarte mari, am reușit să marcăm și dintr-o fază fixă lucrată, deci sunt și aspecte pozitive. Pe de altă parte, este evident că sunt lucruri ce trebuie lucrate în continuare și îmbunătățite. Categoric sunt importante și rezultatele din amicale, eu asta le-am și spus băieților înainte să plecăm de la hotel. Câteodată, cel puțin în poziția în care suntem noi, este important să câștigi, nu prea contează cum. Trebuie să ne eficientizăm în așa fel încât în momentul în care ajungem la meciurile din Superligă, să putem face puncte, pentru că situația din clasament o cere cumva imperios”, a spus antrenorul principal al UTA-ei după
testul cu nemții.
„Din punct de vedere valoric avem nevoie de soluții”
Balint anunță noi transferuri în această săptămână, pentru că își dorește un lot echilibrat și valoric, nu doar numeric: „Am reușit să îl semnăm pe Romario Benzar pe o poziție pe care suntem deficitari. Avem ceva discuții, sperăm să le accelerăm, dar e clar că în acest moment, dacă vrem să aducem ceva, trebuie să fie peste ceea ce avem noi. Repet, încercăm să ne ridicăm nivelul, dar totodată să încercăm să conturăm un lot cât se poate de echilibrat, atât numeric, cât și valoric. Să spunem că stăm destul de bine, dar e clar că din punct de vedere valoric avem nevoie de soluții, pentru că cel puțin în ultima perioadă, în sezonul de toamnă au fost momente când în repriza a doua, din păcate, la nivelul schimbărilor s-a cam făcut diferența”, a adăugat „principalul” arădenilor. Altfel, Otele și Jobello, răciți în weekend, s-au antrenat astăzi la Arad și continuă să aibă o situație incertă, deși nu mai sunt doriți de Balint și staff-ul său. UTA va juca cel de-al doilea amical din Antalya vineri, 13 ianuarie, contra kazahilor de la de la Kyzylzhar. (foto: UTA Arad)