„Galben-albastrele” pot sparge gheața miercuri, în EuroCup: Bydgoszcz s-a despărțit de cele trei americance
Ultimul meci de pe teren propriu în grupa D din FIBA EuroCup ar putea însemna prima și probabil singura victorie din acest sezon continental pentru FCC UAV Arad. Revenită după 12 ani de pauză în a doua competiție europeană ca valoare, cu multe debutante la acest nivel, vicecampioana României la baschet ar fi pornit clar cu șansa a doua în disputa cu polonezele de la Basket 25 Bydgoszcz, după ce în tur a fost 89-53, doar că de atunci s-au schimbat destul de mult datele problemei. În sensul că Aradul s-a întărit sub panouri cu experimentata Ildiko Mîrne Nagy, revenită la echipă, în vreme ce adversara a anunțat chiar la începutul lui decembrie rezilierea contractelor pentru cele trei jucătoare americance, Sparkle Taylor, Stephanie Kostowicz și Shante Evans, fără să anunțe cel puțin oficial înlocuirea acestora cu alte jucătoare! Conducerea clubului polonez a luat decizia de a se despărți de trei din cele cinci straniere după parcursul slab din ultima perioadă a celor de la Bydgoszcz, cu patru înfrângeri consecutive în Energa Basket Liga (prima ligă a Poloniei), dintre care două pe teren propriu (care au coborât echipa pe locul 10, penultimul al clasamentului, bilanț de o singură victorie și șapte înfrângeri, cu riscul de a rata chiar calificarea în play-off!), dar și eșecul sever de acasă din grupa de EuroCup, 61-84 în duelul polonez cu Arka Gdynia. De cealaltă parte, Aradul merge perfect pe plan intern, cu opt victorii din tot atâtea meciuri, șase în campionat și două în dubla de Cupa României, cu Rapid București, însă cu mențiunea că întrecerea din Polonia este cu mult peste nivelul celei din țara noastră.
Cu Gabi Mărginean în lot, polonezele sunt la retrogradare în campionat!
Faptul că au pierdut trei jucătoare importante nu înseamnă că misiunea arădencelor nu va fi complicată, Bydgoszcz având în lot poloneze foarte valoroase, plus românca și fosta lideră a naționalei României, Gabriela Mărginean și sârboaica Maja Miljkovic, cea din urmă jucând însă prea puțin în ultima perioadă din cauza accidentărilor și fiind și ea probabil pe picior de plecare. Dacă pe plan intern FCC UAV stă mult mai bine, în grupa de EuroCup rolurile se inversează, Bydgoszcz clasându-se pe locul 3, cu 6 puncte și un bilanț de două victorii și două înfrângeri. Primele două clasate sunt Arka Gdynia și Ormanspor, ambele cu 7 puncte. Aradul e ultima în grupă, cu 4 puncte și nicio victorie după patru meciuri, astfel că șansele de calificare în play-off (unde acced primele două clasate și cele mai bune opt locuri 3) sunt infime. Practic, ar fi nevoie de o victorie la mai mult de 36 de puncte diferență, pentru a le depăși pe poloneze la meciuri directe și apoi de încă un succes în ultima etapă, pe terenul liderului Gdynia. Scenariu foarte puțin probabil. Nici măcar atunci nu ar fi garantată calificarea, pentru că depinde cum decurg lucrurile și în celelalte 12 grupe din EuroCup. În schimb, victoria ar fi importantă pentru palmaresul european, dar și un frumos cadou de sărbători pentru suporteri, prezenți în număr mare la meciurile europene ale favoritelor.
Meci mai important pentru adversare, care vizează calificarea în play-off
Așadar, e de așteptat ca Hadzovic și colegele sale să facă un meci mare și să spargă gheața în Europa, după ce la meciurile precedente de acasă nu au fost departe de victorie, 64-68 cu Ormanspor și 63-72 cu Gdynia. Doar că punctele puse în joc mâine seară, ora 18:30 (intrare liberă) în Polivalenta arădeană, sunt foarte importante pentru Bydgoszcz, care cu o victorie ar păstra șanse importante de calificare, de pe unul din primele trei locuri ale grupei. Polonezele au și ambiția de a întrerupe seria neagră din ultima lună, ultima victorie datând tot din EuroCup, în 10 noiembrie, când treceau cu 80-66 de Ormanspor. În celălalt meci al grupei Aradului, se înfruntă tot miercuri, dar de la ora 19, Arka Gdynia și Ormanspor, în derby-ul ce va decide aproape sigur primul loc în grupă și o adversară mai facilă în play-off. La meciul de la Arad vom avea o brigadă maghiaro-bosniacă, cu doi arbitri din Ungaria, plus unul din Bosnia, tot din această ultimă țară venind și comisarul FIBA.