Aradul visează din nou la titlu, în baschetul feminin românesc: sâmbătă începe noul sezon!
Noul sezon al Ligii Naționale de baschet feminin începe sâmbătă, 1 octombrie, la Arena de Baschet din Bulevardul Basarabia, sub forma unui turneu în care se vor juca toate partidele primei etape. Este pentru a treia oara în istorie când Federația Română de Baschet organizează un turneu de deschidere pentru competiția națională feminină, precedentele având loc la Sibiu, în 2011 și la Târgu Mureș, chiar anul trecut. Zece echipe din totalul de 11 din LNBF urmează să evolueze, în acest weekend, pe parchetul sălii din București. Evenimentul este organizat de către Federația Română de Baschet cu sprijinul partenerilor: Ministerul Tineretului si Sportului, Banca Transilvania, Brenntag, Linksoft, Fundația Filantropica Metropolis și Fundația Renașterea. Toate cele cinci partide din cadrul LNBF Opening Tournament se văd live pe canalul de YouTube FRB TV după următorul program:
Sâmbătă 1 octombrie:
14:00 Rapid Bucuresti – CSM Alexandria
16:00 Universitatea Cluj-Napoca – Sepsi-SIC Sf. Gheorghe
18:00 CSM Constanța – KSE Târgu Secuiesc
Duminică 2 octombrie:
14:00 CSM Târgoviște – FCC Baschet UAV Arad
16:00 Olimpia CSU Brașov – Sirius Târgu Mureș.
„El Clasico”, încă din prima rundă! Aradul este mare favorită cu Târgoviște
Făcând o scurtă avancronică a primei runde a Ligii Naționale, campioana ultimilor ani, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, care se pregătește și de preliminariile Euroligii, nu ar trebui să aibă probleme cu Universitatea Cluj, cum la fel nici vicecampioana în exercițiu, FCC UAV Arad, nu ar trebui să întâmpine, duminică, de la ora 14, dificultăți mari, deși înfruntă rivala clasică a ultimelor două decenii și echipa cu care se lupta aprig cu ani buni în urmă pentru titlu. Între timp, CSM Târgoviște s-a confruntat cu probleme financiare, lotul a fost întinerit masiv, iar echipa se zbate de ceva timp în anonimat. În acest sezon, tandemul Cătălin Tănase-Larisa Toma se bazează doar pe câteva jucătoare experimentate, dintre care le remarcăm pe ex-arădeanca Ancuța Stoenescu, o adevărată veterană a campionatului, de 12 ori campioană națională, primul titlu fiind obținut pe când avea 17 ani, chiar alături de BC ICIM Arad și Alina Chivu, și ea multiplă campioană națională, care revine între târgoviștence după o pauză de un an, datorată concediului de maternitate. Aradul replică cu o echipă destul de valoroasă și în acest sezon, care râvnește chiar la titlul național, pregătindu-se și ea, la fel ca Sepsi, pentru cupele europene. Mai exact, galben-albastrele vor evolua după 12 ani de pauză în grupele EuroCup, fapt pentru care în acest moment lotul cuprinde nu mai puțin de șase straniere, sârboaicele Hadzovic, Racic și Marjanovic, americancele Madden și Baptiste și bulgăroaica Georgieva, cipriota Akathiotou având și cetățenie română și deci fiind jucătoare eligibilă pe lista româncelor. În rest, jucătoare autohtone tinere, câteva fără experiență, precum Negru, Roșu sau Vați, dar cu Ciotir și Fleșer ceva mai coapte în prima ligă.
Sepsi are prima șansă la titlu, Rapidul și Constanța atacă podiumul!
În mod normal, ne așteptăm la o victorie clară a Aradului în prima rundă, mai ales că echipa vine după o dublă amicală reușită cu Steaua Roșie Belgrad, în care a arătat destul de bine. Revenind la celelalte meciuri din runda inaugurală, să remarcăm reapariția Rapidului (cu câteva foste arădence în lot, precum Ghiță, Vaida sau Vitulova) între forțele campionatului, echipa din Giulești având un buget important pentru un obiectiv destul de important: o medalie. În prima rundă, Rapidul dă piept cu una dintre echipele cu vechi state în Liga Națională, CSM Alexandria, alb-vișiniile având prima șansă. De așteptat este și apariția noii formații a Constanței, o altă candidată la podium în acest sezon, cu un lot interesant și de asemenea cu aspirații europene. În prima etapă, formația de pe litoral o înfruntă pe KSE Târgu Secuiesc. În fine, în ultimul meci al rundei se vor înfrunta două din echipele mediocre ale campionatului, dar care vor să devină revelații, Olimpia Brașov și Sirius Târgu Mureș.
În 2023 se fac zece ani de la ultimul titlu al „galben-albastrelor”
Vă reamintim că CSM Satu Mare, abonată la medalii ani la rând, nu s-a mai înscris în campionat în această ediție, clubul motivând probleme financiare. Agronomia București este echipa care va sta în această primă etapă, dat fiind faptul că la startul noii ediții avem un număr impar de echipe. La titlu se anunță un duel încins Sepsi – FCC UAV, cu echipa de pe Mureș visând să readucă din nou medaliile de aur la Arad. În sezonul trecut, Hadzovic și colegele sale nu au fost chiar departe să producă surpriza, după acel spectaculos 3-2 în finală pentru Sepsi, iar acum par mai decise ca niciodată să spargă hegemonia covăsnencelor. Mai ales că în 2023 se fac deja zece ani de la ultimul titlu al Aradului!
Doi sponsori noi pentru FCC UAV, chiar înainte de start
Cu puțin înainte de startul oficial de sezon în baschetul feminin, a avut loc o conferință de presă la care au participat cei care susțin financiar FCC Baschet UAV Arad. Alături de finanțatorii tradiționali, Primăria Arad, Universitatea Aurel Vlaicu Arad și FCC Environment, au venit doi sponsori noi, Hennlich și Man Construcții, astfel că bugetul este destul de important. Brankica Hadzovic, căpitanul formației arădene, a vorbit la final, oferindu-le explicații noilor colege. „Pentru fetele care nu știu, aici sunt oameni foarte importanți pentru noi. În numele echipei vă mulțumesc tuturor pentru că sunteți alături de noi, vom da tot ce avem mai bun să vă dăm totul înapoi, mulțumim”.
Meci de junioare, în deschiderea noului sezon
Preocupată în permanență de viitorul baschetului feminin, Federația Română de Baschet va da ocazia micuțelor baschetbaliste să evolueze sub privirile idolilor lor, sportivele din echipele de senioare. Astfel, LNBF Opening Tournament va începe cu un meci amical susținut de echipele U13 ale cluburilor bucureștene Rapid și Agronomia. Partida se va disputa sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 12.
Ziua Națională de luptă împotriva cancerului de sân
În 2014, la inițiativa Fundației Renașterea, Senatul României a declarat 1 Octombrie – Ziua Națională de luptă împotriva cancerului de sân. În fiecare an, în toată lumea, pe 1 octombrie se aprind lumini roz care „îmbracă” monumente și clădiri reprezentative. Acțiunea a fost realizată și în România, la București, de Fundația Renașterea. Mesajul transmis simbolic este: „În octombrie poartă roz, culoarea speranței”. Astfel se dorește să se reamintească femeilor că, prin control medical anual, cancerul poate fi învins. Pe 1 octombrie, în ziua inaugurală a LNBF Opening Tournament, la eveniment va participa și Mihaela Geoană, președinte fondator al Fundației Renașterea, care va dialoga cu sportivele participante la competiție.
Donații pentru spitalele publice din România
Un alt partener care se asociază cu baschetul românesc este Fundația Filantropica Metropolis. Organizația s-a implicat masiv în renovarea, reamenajarea si dotarea spitalelor publice din România, cauza #spitalepublicedinbaniprivati fiind deja extrem de cunoscută în România. Familia baschetului românesc poate susține aceasta cauză umanitară donând prin SMS 2 euro/lună. Pentru donații, puteți trimite un SMS la 8845 cu textul FACEM.