Pecicanul Vasilică Răchită este în probe la FCSB II
Ajuns titular de drept în echipa Progresului Pecica, talentatul mijlocaș Vasilică Răchită (născut în 2004) se află în aceste zile la București, unde va fi testat de FCSB. Este vorba de echipa a doua a clubului bucureștean, cea care evoluează în liga a treia. Răchită se va antrena sub comanda lui Leonard Strizu timp de o săptămână și a ajuns acolo la propunerea lui Cristian Pilan, directorul
sportiv al pecicanilor, aflat în relații foarte bune cu conducătorul bucureștenilor, Valeriu Argăseală.
”Vasi va sta șapte zile la București și se va antrena cu echipa a doua a celor de la FCSB. Le-am spus demult că avem un băiat talentat la Pecica și acum am reușit să îl duc să-l vadă. Când voi merge după el voi afla mai multe. Vedem dacă sunt interesați, dacă doresc să-l monitorizeze sau chiar să-l transfere. În primul rând îi dorim binele jucătorului nostru și dacă vor dori să îl transfere, sunt convins că ne vom înțelege fără probleme. Acum totul depinde de el”, a declarat Cristian Pilan.
Clubul patronat de Gigi Becali a investit mult în propria academie care are o bază sportivă de invidiat. Transferarea unor jucători tineri și talentați face parte din strategia clubului bucureștean. Dacă va fi pe placul celor de la FCSB, Răchită poat fi al treilea jucător din lotul lărgit, provenit din zona Aradului, după Oaidă și Miculescu.