Postolachi vrea să joace cu „lupii galbeni”, iar UTA şi-a făcut dreptate la comisii în cazul Roger
Virgiliu Postolachi, 22 de ani, și-a oficializat relația cu UTA până în vara anului 2024. Atacantul internațional din Republica Molodova crescut de PSG se va bate pentru un tricou de titular cu Claudiu Keseru și Omar Ademi, ceilalţi doi atacanţi de careu din lotul “Bătrânei Doamne”. Rămâne de văzut dacă noul jucător al lui Poenaru va fi luat în calcul pentru meciul de luni, cu Petrolul, el lipsind de la antrenamentele echipei timp de două săptămâni, cât a trebuit să îşi rezolve situaţia cu fostul club. Până una alta, lui Postolachi i s-a făcut un clip de prezentare în care el spune, printre altele, că ar fi pregătit să-și ajute colegii contra „lupilor galbeni”. „Am fost primit foarte de bine de antrenor, de staff și jucători, sunt bucuros că am semnat aici. Văd foarte bine concurența cu Claudiu Keseru, în fotbal ai nevoie de așa ceva, am de învățat de la el, pentru că are multă experiență, a jucat și în Franța. Am vorbit cu el, ne înțelegem foarte bine, eu întotdeauna am învățat de la toți jucătorii mai în vârstă cu care am jucat. Am luat câte un pic de la unul, de la altul, așa și acum cu Claudiu. Poate jucăm împreună, nu știu, antrenorul o să facă echipa. Trebuie să mă pregătesc bine până la meci, în Franța m-am antrenat singur și cu un preparator, dar îmi trebuie antrenament cu echipa și cred că aș putea intra în meci și să ajut echipa să câștigăm”, a spus, printre altele, Postolachi în interviul de prezentare la UTA.
Vin banii din Gruia, de pe transferul brazilianului
Altfel, UTA-ei i s-a făcut dreptate în cazul Roger jr, transferat în iarnă la CFR Cluj pentru 75 de mii de euro, bani pe care Bătrâna Doamnă i-a solicitat la comisiile federale. Iar în această săptămână a venit și decizia ce nu ar mai trebui să lase loc de interpretări: “AFC UTA Arad vs. FC CFR 1907 Cluj – Neexecutare Hotărâre CNSL – În baza art. 24.C.1.A din RSTJF, se sancționează clubul FC CFR 1907 Cluj cu penalitate sportiva de 3.000 lei și i se acordă un termen de grație de cinci zile pentru efectuarea integrală a obligației de plată. Termen 17.08.2022”. CNSL atenționează formația campioană că are la dispoziție cinci zile lucrătoare pentru a-și achita datoria față de UTA, dar tot ea mai dă un termen… 17 august 2022.
Dan Petrescu l-a ţinut mai mult pe margine
Roger a fost utilizat de Dan Petrescu în doar două partide în partea a doua a stagiunii, fără a avea realizări deosebite. Brazilianul a fost titularizat în primul meci al actualului sezon, în remiza 0-0 din Armenia, în prima manșă a duelului cu Pyunik din primul tur al UEFA Champions League. Ex utistul a intrat și pe finalul meciului de Supercupă de la Arad, pierdut cu 2-1 de CFR în fața lui Sepsi Sfântu Gheorghe, „remarcându-se” cu un cartonaș roșu după lovitura cu cotul aplicată în figura lui Francisco Junior. Revenind la campionat, vă reamintim că UTA înfruntă luni, 25 iulie, de la ora 21:30, pe nou promovata Petrolul Ploieşti, într-un meci contând pentru etapa a doua a Superligii.