Dan Stupar a preluat-o pe Crişul Chişineu Criş şi obiectivul rămâne locurile 1-4
După patru ani și jumătate cu Adrian Abrudean pe bancă, Crișul Chișineu Criș – locul 4 în seria a 8-a a Ligii a 3-a la fotbal la finele sezonului trecut – s-a mișcat repede după despărţirea de fostul antrenor şi a semnat contractul cu noul „principal”, Dan Stupar! Între timp, „Știli” a ajuns pe banca celor de la Șoimii Lipova. Stupar, care va fi ajutat pe Criş de Remus Lung şi Ovidiu Păşcălău, are o misiune dificilă în această vară. Asta pentru că marea parte a jucătorilor au terminat contractele, câțiva au și înțelegeri verbale cu alte formații, astfel că trebuie format un lot aproape de la zero. Chiar dacă lotul va fi restructurat din temelii şi doar vreo 4-5 jucători mai sunt sub contract, noul tehnician păstrează ştacheta sus.
Aşadar, obiectivul pentru sezonul viitor este clasarea pe locurile 1-4. Reunirea chişoanilor este programată pentru data de 11 iulie. Pentru perioada de pregătire, Stupar și-a fixat și primele amicale. Pe 23 iulie, Crișul îi va întâlni pe vecinii din Șimand, pe 27, pe UTA U18, iar pe 13 august pe CAO Oradea. Noua ediție a Ligii a a III-a la fotbal începe pe 27 august, iar FRF-ul se gândește să o restructureze sub forma a 6 serii a câte 16 formații.