Sala şi bacul de iarnă, aliaţii kaiaciştilor CSM-ului pentru pregătirea noului sezon
Kaiaciștii CSM-ului arădean s-au pregătit intens timp de trei luni, la sala de forță și la bacul de pregătire de iarnă, unde au făcut antrenamente fizice specifice pentru a se menţine într-o formă bună în vederea realizării performanțelor planificate pe anul 2022. “După topirea gheții am ieșit la antrenamente cu kaiacele pe Mureș, este important să adunăm un volum cât mai mare de kilometri pe apă, dar asta nu înseamnă să neglijăm și antrenamente de intensitate conform perioadei în care ne aflăm. Bat la ușă primele competiții naționale care vor debuta în luna aprilie, iar conform calendarului competițional acestea sunt: Campionatul Național de Fond Seniori, Campionatul Național de Primăvară Juniori I Viteză+Fond, Campionatul Naţional de Primăvară Juniori II și Cadeți Viteză+Fond, la care Tibor Kisvardai speră să se claseze pe podium, ca și în anul anterior, el fiind și component al lotului național de juniori II”, spune antrenorul secţiei de kaiac-canoe de la CSM Arad, Alexandru Stoian.
Noul sezon intern debutează înainte de Paşte!
Conform calendarului Federaţiei, noul sezon intern va debuta în perioada 20-22 aprilie, cu Cupa României şi Campionatul Naţional de Fond, ambele rezervate seniorilor, urmate de Campionatul Naţional pentru juniori I, viteză şi fond, din 4-6 mai şi pentru juniori II şi cadeţi 7-8 mai. În 27-29 mai va avea loc o selecţie pentru constituirea lotului care pleacă la Europeanul de juniori I şi tineret (U23). Toate aceste competiţii şi selecţii se vor desfăşura la Bascov-Budeasa. În iulie şi august vor avea loc cele mai multe întreceri din calendarul naţional, tot la Bascov, inclusiv bărci dragon.