Rugbiştii de la CSU Arad au învins Suceava şi bifează primele puncte stagionale
Rugbiștii arădeni au reuşit să spargă gheaţa în campionat în etapa a patra a Diviziei Naționale, în compania celor de la Bucovina Suceava. O victorie foarte muncită şi obţinută cu multă transpiraţie şi efort, în ciuda a trei eliminări temporare și a cartonașului roșu văzut de Ene, toate în partea a doua! Aşadar, CS Universitatea Arad a trecut cu scorul de 19-15 de formația moldavă şi bifează primul succes stagional. Acesta era și scorul pauzei, după eseurile lui Gîrda, Andrei Farcaș și Burai și a două transformări reuşite de Szucs. „Studenții” pregătiţi de Marian Grindei şi-au apărat eroic avantajul minim în partea a doua şi abordează acum cu încredere disputele cu echipele din Gura Humorului, în deplasare și Alba Iulia, acasă, ambele accesibile şi care pot aduce noi puncte în clasament. Grindei, Marinca, Roșian – Argintaru, Bradu – Postolachi, A. Farcaș, Maxim – Gîrda, Nastiuc – Burai, Iștoc, Ene, Szucs – Zăhărescu, plus Țepurică, Erdei și Vajdovics au fost jucătorii Aradului în disputa cu bucovinenii.
Victorie în condiţii speciale: trei galbene şi un roşu pentru „studenţi”!
CS Universitatea a obţinut patru puncte în urma acestei victorii, ratând bonusul ofensiv şi menţinându-se pe locul 8, penultimul, cu patru puncte adunate din tot atâtea meciuri. Suceava ia bonusul defensiv, pentru eşec la mai puţin de şapte puncte şi cu cinci puncte adunate, dar din doar trei meciuri jucate, stă pe poziţia a şasea. În alte meciuri din runda a patra s-au consemnat rezultatele: CSU Alba Iulia – RC Griviţa 12-27, CS Năvodari – RC Bârlad 27-21 şi Ştiinţa Petroşani – CSM Galaţi 38-15. În ierarhia ligii secunde conduc Bârladul şi Galaţiul, ambele cu 15 puncte, urmate de Griviţa, 14 şi Petroşani, 13 puncte, cea din urmă echipă având însă un meci mai puţin disputat decât primele trei clasate.