Crişul se întăreşte cu două ucrainience, înainte de turneul final
Divizionara secundă feminină de handbal Crişul Chişineu Criş continuă pregătirea pentru turneul final de promovare în Liga Florilor. În paralel, conducerea clubului lucrează și la campania de achiziții, ţinând cont că regulamentul le permite jucătoarelor legitimate din 1 iulie încolo să evolueze și la barajul de promovare. Aşadar, Crişul se întăreşte cu ucrainiencele Andryiana Naumenko și Anna Ivanenko, dar lista rămâne deschisă şi nu este exclus să mai apară noutăţi.
Naumenko este pivot şi sosește de la ultima clasată în prima ligă, AHCM Slobozia, formație care, din pricina problemelor financiare, ar putea solicita înscrierea în Divizia A. Ivanenko poate juca centru sau inter și vine sub formă de împrumut de la Minaur Baia Mare, până în vara anului următor. Vă reamintim că turneul final de promovare va avea loc, cel mai probabil, la sfârşitul lunii viitoare.
Primele adversare ale chişoancelor la turneul final sunt cele din grupa 2, Neptun Cosntanţa, HCF Piatra Neamţ şi Activ Prahova Ploieşti. Primele două clasate din fiecare grupă se vor întâlni, apoi, în semifinale. Căștigătoarele acestor meciuri vor promova, dar învinsele mai au o şansă pentru a face pasul spre elită, să câştige finala mică.