Atleţii arădeni sunt încurcaţi de anunţul cu iz electoral al lui Bibarţ: „De ce se doreşte complicarea lucrurilor?”
Obişnuiţi să cam amestece sportul de masă cu cel de peformanţă şi când vine vorba de finanţări nerambursabile din bani publici, reprezentanţii administraţiei locale, sau mai exact chiar primarul interimar a Aradului, Călin Bibarţ, are o idee cel puţin ciudată. Edilul oraşului anunţă că dă practic liber amatorilor la orice oră din zi, pentru a face mişcare şi sport pe stadionul Gloria, deşi aici îşi desfăşoară activitatea, conform programului, atleţi profesionişti din cadrul a trei cluburi arădene: CS Municipal, CS Universitatea şi CSS Gloria. „Am primit semnale că programul de pe stadionul Gloria nu ar fi atât de flexibil, iar amatorii de alergare îşi doresc să alerge indiferent de oră. Am decis să anulăm vechiul orar, să fim mult mai flexibili, practic să deschidem porţile stadionului Gloria, cu o singură excepţie, când sunt antrenamente cu specific de aruncări, pentru a evita eventualele incidente nedorite. În restul timpului, stadionul Gloria va fi deschis, investiţiile fiind din banii arădenilor pentru arădeni”, anunţă cu mult curaj Bibarţ pe o reţea de socializare, probabil cu gândul mai mult la campania electorală decât la sprijinirea sportului de performanţă.
Replica acidă vine imediat din partea preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Atletism, profesorul Constantin Miclea, care nu înţelege o astfel de iniţiativă a primarului, mai ales că amatorii aveau la dispoziţie un orar suficient de flexibil, iar cluburile sunt dispuse chiar să renunţe la 1-2 ore din programul lor, doar ca sportivii de performanţă să se poată pregăti în linişte, fără ca nimeni să nu le disturbe activitatea. Cu menţiunea că deşi s-ar elibera două-trei culoare de alergare, în acel interval orar ce trebuie să rămână rezervat exclusiv cluburilor se pregătesc aproape constant şi aruncătorii, iar atunci amatorii nu au ce căuta pe stadion, fiindu-le pusă în pericol integritatea.
Miclea: „Nu te poţi pregăti cu zeci de oameni în jurul tău”
„Noi, cele trei cluburi sportive, aveam un orar de la 14 la 19 zilnic, dar putem renunţa la o oră-două, cred că trei ore, poate patru, ne-ar ajunge, m-am gândit la intervalul orar 15:30-18:30. Dar asta să însemne că doar noi suntem pe stadion, nu poţi lăsa totul necontrolat. Eu răspund pentru sportivii mei, ceilalţi antrenori la fel, am semnat protecţia muncii şi avem multe norme impuse de autorităţi pe care să le respectăm. Să fie clar, nu te poţi pregăti cu zeci de oameni în jurul tău, să le spui unora să elibereze culoarul sau să păstreze liniştea, s-ar pierde timp şi chiar nu înţelegem de ce se doreşte complicarea lucrurilor, când le putem face atât de simplu.
Noi oricum suntem în număr mare la antrenamente, cu tot cu sportivi şi antrenori undeva în jur de 40 de persoane, pentru că sunt atleţi de la trei cluburi arădene, care se pregătesc pentru diferite probe, cum ar fi cele de aruncări (disc, greutate, suliţă şi ciocan), lungime, semi fond şi sprint. Sper să găsim înţelegere la Primărie şi să avem în continuare un program al nostru, pentru că din câte am înţeles, amatorilor li se va permite să pătrundă în stadion la orice oră, ceea ce nu mi se pare normal.”
Arădeanul Denis Both, în grafic pentru Balcaniada seniorilor
Altfel, pe 2 iunie este programat Biroul Federal al Federaţiei Române de Atletism, pentru a se pune în discuţie şi calendarul competiţional, deja schiţat după cum spune Constantin Miclea, antrenor la CSM Arad: „Marţi o să ştim exact calendarul, dar el este deja creionat, pe 25 iulie ar trebui să avem un prim open de juniori, la Piteşti, după care din august, săptămânal, vor urma Campionate Naţionale pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv copii. Federaţia Internaţională a aprobat şi Balcaniadele, iar cea de seniori se va desfăşura în acest an la Cluj-Napoca, în luna septembrie, sper eu cu Denis Both (n.n. proba de aruncarea suliţei) printre participanţi.
Deşi încă mai resimte dureri uşoare la spate, aruncă destul de bine, chiar peste 71 de metri la antrenamente, sper să o ţină tot aşa. De la CSM Arad avem cinci sportivi în pregătirea de pe Gloria, dar vom avea şi mai mulţi în perioada următoare”, conchide Miclea. Vă reamintim că Denis Both a apucat să ia prima medalie în acest an, argint în proba de suliţă, la Campionatele Naţionale de aruncări pentru tineret şi seniori din martie, de la Bucureşti.