UTA e favorită cu Brăila: „Tratăm meciul cu seriozitate”
UTA pornește mare favorită în meciul de mâine dimineaţă, ora 11, cu Dacia Unirea Brăila. E primul joc oficial al anului pe Motorul, iar roş-albii sunt aşteptaţi să confirme în faţa suporterilor, mai ales că la echipă au venit şi câţiva fotbalişti de Liga 1. Se ştie însă prea puţin despre formaţia fostului dinamovist Florentin Petre, care se bazează pe un mixt între seniori şi juniori. La brăileni au fost anunţate deja mari probleme de lot, în vreme ce Ionuţ Popa nu poate conta pe Coulibaly, suspendat dar şi accidentat.
UTA nu a mai reuşit să îşi aducă un atacant de careu valoros, Ionuţ Popa urmând să conteze doar pe Cipri Rus şi David Popa. Antrenorul Bătrânei Doamne se confruntă cu ceva probleme de sănătate, suferind se pare o semi-pareză, problemă care necesită tratament. Nu se pune, totuşi, problema ca Popa să renunţe la banca tehnică, mai ales că a început un proiect ce se doreşte finalizat cu o promovare în Liga 1, în vara anului viitor.
La conferinţa de presă de dinaintea partidei s-a prezentat secundul Cristian Păcurar: „Am încercat să urmărim ce se întâmplă la echipa adversă, dar nu știm prea multe despre ea. Acolo e un antrenor care a avut nume în fotbalul românesc, Florentin Petre, au zece seniori și restul juniori, dar nu suntem nici noi prea departe, cam așa suntem structurați ca lot. Oricum, nu ne luăm după declarațiile lor, tratăm meciul cu maximă seriozitate”, a spus, printre altele, Păcurar.
UTA e la mijlocul clasamentului, pe locul 9, cu 29 de puncte, poziţie fără griji, care permite pregătirea sezonului viitor. De cealaltă parte, Brăila e abia pe 19, cu 12 puncte. Echipei de la malul Dunării îi va fi greu să se salveze de la retrogradare, mai ales că o desparte deja şapte lungimi de formaţia de pe locul 18, CS Baloteşti. (foto: uta-arad.ro)