Monica Brosovszky renunţă la cariera de jucătoare
Monica Brosovszky anunţă că își va încheia defintiv cariera de jucătoare. Baschetbalista arădeană a mai avut o tentativă de acest gest în vara anului 2015, dar o ofertă de la SCM Timișoara a făcut-o să se revină pe teren, în februarie 2017.
A promovat în primul divizie cu formaţia de pe Bega, desfiinţată în cele din urmă în vara acestui an, a făcut-o să ia decizia finală a retragerii: „Eu aveam de gând să mă retrag, dar pentru că am fost un grup atât de frumos aici și lumea din Timișoara a fost extraordinară – președinte, staff-ul, jucătoarele, suporterii – m-am decis să mai joc un sezon, ultimul. Acum, că s-a desființat echipa, cred că e gata pentru mine, închei cariera… Poate această desființare e un semn, iar de data aceasta mă retrag așa cum am vrut, așa cum am visat” a declarat Brosovszky pentru scmtimisoara.ro
Cu peste 250 de selecții în echipa națională, Monica susţine că a fost curtată de mai multe echipe în această vară, inclusiv de FCC ICIM, însă a considerat că retragerea e una variantă: „Aradul mi-a făcut o ofertă. Dar nu este vorba numai despre Arad, ci și de alte echipe, însă nu voi continua. Mă voi concentra mai mult pe copil, pe familie. Oricum, mi-a fost foarte greu, am făcut sacrificii, a fost mult pentru mine”, a adăugat Brosovszky.