Debrecen – UTA 1-0, într-un amical disputat în Ungaria
Sâmbătă după-amiază, UTA a fost față în față cu cel mai galonat adversar de pe lista partenerilor din meciurile de verificare. Roș-albii au descins la Debrecen, acolo unde a așteptat-o trupa locală, de șapte ori campioană a Ungariei, locul 5 în ultimul sezon din NB I.
Puternici, omogeni și concentrați pe startul campionatului (săptămâna viitoare), maghiarii au dictat ritmul jocului.
Câteva raiduri periculoase cu înaltul Takacs (principala ”gură de tun” a team-ului antrenat de Andras Herczeg) în prim-plan au fost blocate de tandemul Manea – Benga.
Bodea a avut intervenție excelentă la voleul lui Bodi, pe care l-a scos din vinclu (30), apoi UTA a fost aproape să surprindă: Pop a percutat în stânga suprafeței de pedeapsă, a depășit portarul, însă a întârziat șutul și a fost oprit de un apărător în 8 metri.
Plusul de concentrare al amfitrionilor s-a făcut simțit la patru minute după odihnă, când a venit și golul: Takacs s-a demarcat în 9 metri dreapta și l-a surprins cu șut puternic, la colțul scurt, pe portarul Jovetic, 1-0.
Ritmul intens a persistat până la sfârșit, gazdele au avut destule momente bune, însă aproape de gol a fost și UTA, cu două minute înainte de ultimul fluier: puștiul Gall (junior născut în 1999, provine de la Oradea) a deviat cu capul în stânga spre Janos, acesta a ”întors” excelent pentru Costin, al cărui șut din prima, de la 16 metri, a fost parat de goalkeeper-ul gazdelor și s-a încheiat 1-0.
În formația arădeană a apărut și mijlocașul Tiberiu Petriș, ex-ASA Tg. Mureș, ultima dată la Clinceni.
Seria meciurilor de verificare ale UTA-ei continuă luni, 16 iulie, ora 11:00: pe arena din Sînnicolau Mic roș-albii vor întâlni Szeged 2011 (NB III). Pe banca oaspeților stă Paul Popovits jr., fiul fostului mare component al UTA-ei din anii ’70.
Debreceni VSC: Nagy – Cikos, Kinyik, Szatmari, Barna – Bodi, Tozser (88 Dobi), Haris, Varga (69 Kusnyir) – Takacs (88 Nikitscher), Bereczky (69 Avdijaj).
UTA: Bodea (46 Jovetic) – Costin, Manea (82 Gall), Benga, Copaci (70 Suslak) – Cubleșan (66 Iuga), Tănase (82 Dan), Oprea (68 Opriș), Janos – Matei (65 Petriș), Pop (65 Popa). (uta-arad.ro)