Cermeiul scoate un egal dramatic în faţa oltenilor
Lunca Teuz Cermei continuă să sufere în returul Ligii a III-a. Echipa lui Radu Anca şi Roli Nagy a fost aproape de o nouă înfrângere în “C4”, după ce s-a văzut condusă la pauză cu 2-0, în meciul de pe teren propriu cu ACSO Filiaşi. Oaspeţii conduceau cu 2-0 la capătul primelor 45 de minute, dar Cermeiul a revenit în partea a doua, marcând prin Luca Bodri, în minutul 65 şi Ianc, în minutul 93, practic la ultima fază a meciului. Oltenii au jucat în inferioritate în ultimele 5 minute, Preda fiind eliminat pentru lovirea unui adversar. Punct care nu îi scoate pe “alb-roşii” din criză, ei clasându-se abia pe locul 10, cu 28 de puncte. Ceva mai bine stă în clasament Şoimii Lipova – locul 8, cu 30 de puncte, care a suferit în această etapă, a 25-a din “C4”, o înfrângere severă, 0-4 la CSU Craiova II. Satelitul Universităţii a marcat de câte două ori, în fiecare repriză şi s-a impus clar, “şoimii” consolându-se, după maratonul de o săptămână în Oltenia, cu punctul obţinut în “intermediară”, la Filiaşi.
“Şoimii” au pierdut clar la Craiova
Singura echipă arădeană învingătoare în această rundă a fost Naţional Sebiş, dar punctele câştigate în deplasarea de la CNP Timişoara nu se contabilizează în clasament. Trupa lui Călin Cojocaru a fost condusă cu 2-1 la pauză, întorcând apoi spectaculos rezultatul, pentru un succes cu 3-2. Săulescu, cu o dublă şi Tătulea au semnat victoria sebişenilor, care se menţin pe locul 4 în clasament, cu 47 de puncte, foarte departe de liderul Şirineasa, care are 60 de puncte, dar aproape de Lugoj, 50 şi Reşiţa, care a adunat 48 de puncte.