Agenția de pariuri sportive online FORTUNA
Agenția de pariuri sportive FORTUNA a apărut pe piața din România în septembrie 2015, mai întâi în offline. La scurt timp după aceea, a lansat și platforma online eFortuna.
Fără pretenția de a fi mai performantă dintre cele licențiate în țara noastră încă de la început, această agenție de pariuri online a atras un număr mare de jucători români. Mulți și-au făcut cont în special pentru a vedea ce are de oferit noul operator și au continuat să joace, pentru că au fost mulțumiți de ce au găsit.
Miza minimă e chiar … minimă
Primul semn bun s-a văzut încă de la deschiderea contului: depozitul minim era de 25 de RON, adică unul dintre cele mai permisive praguri. Linia se menține și în ceea ce privește miza minimă: numai 10 cenți. Cei care joacă pe bani puțini, doar ca să se distreze, au apreciat cu siguranță aceste detalii financiare.
În ceea ce privește oferta, acest operator se situează la un nivel decent, atât la capitolul fotbal, cât și la „alte sporturi”. Se poate paria pe cele mai importante competiții fotbalistice din lume, dar și pe ligi „exotice” precum cele din Gibraltar, Qatar, Jamaica sau El Salvador. Fotbalul feminin este și el foarte bine reprezentat.
Nu toți pariorii sunt microbiști. Aproape toți, dar nu toți. eFortuna are cote pentru evenimente din alte 21 de sporturi. Nu lipsesc cele mai populare: tenis, baschet, handbal, hochei pe gheață.
Opțiunile de pariere s-au înmulțit
Cine a studiat oferta de-a lungul timpului, a constat progresul făcut la capitolul opțiuni de pariere. Inițial nu existau pariuri pe numărul de cartonașe galbene sau pe marcatori, dar între timp au fost introduse. În prezent, un meci din LaLiga, de exemplu, are în total 140 de opțiuni de pariere, printre care „total cartonașe galbene” și „pariuri jucători”, dar și 53 de variante de scor corect!
Și tot pentru a înțelege unde se află acest operator ca și ofertă, să spunem că un meci din Cupa Franței, dintre Caen și Lyon, avea 35 de pariuri principale, 35 pe total goluri în prima/a doua repriză, 6 pe marcatori, 22 pe rezultatul meciului, 17 pe cornere (total cornere, cine ajunge primul la un număr de cornere, total cornere echipă), 37 pe goluri, 13 pe prima repriză, 9 pariuri speciale (printre care ambele marchează și total goluri, rezultat și ambele marchează, câștigă ambele reprize, câștigă una intre reprize, câștigă meciul la zero, revine din urmă – egalează și câștigă).
Mai sunt lucruri de reglat
Nu am amintit despre pariurile pe handicap asiatic, pentru că am vrut să le tratez separat. Aceste tipuri de pariuri există, ceea ce e bine, dar variantele oferite nu sunt de natură să mulțumească un parior care joacă preponderent pe așa ceva. Concret, la meciurile de top din ofertă găsim 5 linii handicap asiatic total goluri, 3 linii total goluri prima repriză, 3 lini rezultat meci, 2 linii scor pauză. Poate că, în timp, se va reglementa și acest neajuns.
Platforma de pariuri live este și ea în regulă, ca număr de meciuri oferite. În plus, pariurile sunt plasate în 4-5 secunde, iar informațiile sunt actualizate destul de rapid. Fiind oferite meciuri de pe toate continentele, în plin sezon ai ce juca aproape la orice oră din zi până târziu în noapte.
Partea proastă este că nu există și o platformă de streaming video live, deci nu poți vedere meciurile pe care pariezi decât la televizor sau pe alte site-uri. Acesta este amănuntul care trage puțin în jos eFortuna. Din punctul de vedere al pariorilor profesioniști, care joacă numai pariuri pre-meci și nu se uită la meciuri, nu e nicio problemă.
Acest operator are varianta sa de Cashout, numită Turbo Cashout, dar și alte opțiuni interesante, pe care te invit să le descoperi. Nu te costă decât depozitul minim.