CSM Arad dă încă o dublă campioană europeană la haltere!
Secţia de haltere a CSM Arad se întoarce cu o salbă de medalii de la Campionatele Europene de juniori II (sub 15 şi 17 ani) din Kosovo. După tripla performanţă a Danielei Gărgar, dublă campioană continentală şi medaliată cu argint la U15, categoria 44 de kilograme şi bronzul cucerit tot la U15 de Cosmin Krupla, la categoria 50 de kilograme, a venit rândul altor doi sportivi ai CSM-ului să se remarce la Prishtina. Mai întâi, Emanuel Danciu a obţinut trei locuri 4 la U17, categoria 62 de kilograme, cu 100 smuls, 124 aruncat şi 224 la total, pentru ca astăzi să exceleze o altă halterofilă arădeană. E vorba de Luciana Condurache, care la U15, categoria +75 de kilograme, a devenit dublă campioană europeană la aruncat, cu 91 kg. şi total, 163 şi vicecampioană la smuls, cu 72 kg, cu trei recorduri naţionale!
Total de şapte medalii pentru CSM Arad!
Cu un total de şapte medalii, dintre care patru de aur, două de argint şi una de bronz şi cinci locuri 4, şcoala de haltere a CSM-ului şi-a reconfirmat încă o dată valoarea, punctând din plin pentru delegaţia României, la Europene! Tinerii halterofili arădeni sunt pregătiţi de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan, adevăraţi şlefuitori de talente.