ICIM şi Timişoara dau bătălia decisivă, în Cupa României
Învinse cu 69-64 în prima manşă a duelului din runda inaugurală a Cupei României la baschet, pe terenul nou promovatei SCM Timişoara, “galben-albastrele” de la FCC ICIM au doar varianta victoriei în returul de sâmbătă, ora 18, din Polivalenta arădeană. Chiar şi un succes la limită, fie el la orice diferenţă, ar putea fi sinonim cu calificarea în faza următoare, asta pentru că în Final 8 – acolo unde Sepsi şi Braşovul îşi aşteaptă adversarele – merg câştigătoarele confruntărilor din turul 1, plus cele mai bune două învinse. Va fi prima reprezentanţie a arădencelor în acest sezon, suporterii neavând ocazia să îşi vadă favoritele la treabă nici măcar în amicale, echipa disputând două teste pe terenuri străine.
Duel al vestului mai tare ca niciodată
Se anunţă un duel destul de echilibrat cu Timişoara – formaţie care deşi e nou promovată, dispune de jucătoare străine interesante – bănăţencele având ambiţia de a reuşi o dublă victorie în faţa ICIM-ului. Este aşteptată, în rândul echipei arădene şi căpitanul Hadzovic, sârboaica fiind menajată pe Bega din cauza unei accidentări, în vreme ce de cealaltă parte nu ar fi exclus să o vedem pe parchet pe arădeanca Brososzky, antrenoare-jucătoare la SCM. Destule motive pentru iubitorii sportului cu mingea la coş să ia, sâmbătă seara, drumul Polivalentei, pentru a urmări un duel baschetbalistic al vestului ce se anunţă mai tare ca niciodată.
Digi transmite meciuri din campionatul feminin
Tot mâine seară sunt programate şi celelalte trei meciuri din turul 1 al Cupei, manşa retur: Sirius Târgu Mureş – CSBT Alexandria (tur, 62-82), CSU Alba Iulia – Phoenix Galaţi (tur, 53-62) şi CS Municipal Satu Mare – Universitatea Cluj-Napoca (tur, 73-77). Altfel, FRB are o veste bună pentru iubitorii baschetului feminin, care după ceva vreme vor putea urmări din nou, pe micile ecrane, meciuri din campionatul intern. Primele transmisiuni ale celor de la Digi Sport vor fi de la meciurile: Universitatea Cluj-Napoca – CSM Satu Mare (joi, 05.10.2017, de la ora 18:00) şi Olimpia Brasov – Phoenix Galati (luni, 09.10.2017, de la ora 18:00).