Micii halterofili ai CSM-ului au cucerit medalii naţionale
Halterofilii de la CSM Arad, pregătiţi de antrenorii Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan, au cucerit şapte medalii la finala Campionatului Naţional de tineret, competiţie desfăşurată în această săptămână la Bistriţa. Performerii delegaţiei arădene au fost Emanuel Danciu, care la categoria 62 de kilograme a obţinut două locuri 2, la smuls şi total şi un loc 3, la aruncat şi Luciana Condurache, la categoria 90 de kilograme, care a obţinut trei locuri 2. Pe podium a mai urcat Daniela Gîrgar (14 ani), un loc 3 la total, la categoria 48 de kilograme, ea ocupând locul 4 la smuls şi aruncat. Au mai concurat Adelina Vizitiu (12 ani), la categoria 53 de kilograme, Cosmin Krupla, două locuri 6 şi un loc 5 la categoria 56 de kilograme, Sorin Oros, două locuri 6 şi un loc 5 la categoria 62 de kilograme şi Adrian Antal, la 69 de kilograme.
Altfel, în perioada 23-30 august, în Kosovo, se va desfăşura Campionatul European pentru sportivi de 13-15 ani, unde CS Municipal va fi reprezentat de patru sportivi: Cosmin Krupla, Emanuel Danciu, Daniela Gîrgar şi Luciana Condurache, trei dintre ei având şanse reale la medalii. Antrenorul Adrian Jigău se află, până pe 20 august, în cantonament la Piatra Arsă, alături de lotul naţional de juniori III, cu patru arădeni între micii tricolori: Daniel Jigău, Denis şi Denisa Danciu şi Cristian Molnar. Iubitorii halterelor trebuie să îşi noteze în calendar, drept reper, perioada 5-8 septembrie, Aradul urmând să găzduiască atunci finala Campionatului Naţional de seniori, dar şi Naţionalele de speranţe olimpice, juniori III.