UTA revine mai repede acasă. Sâmbătă, amical la Ghiroda
Programul trupei roș-albe în stagiul de la Mallnitz curge intens. De-a lungul celor două ședințe de pregătire ce se desfășoară în fiecare zi, Adrian Mihalcea și colaboratorii săi îi ”întind” la maximum pe Strătilă & comp., informează site-ul oficial al clubului UTA.
După primele zile, directorul de competiții Claudiu Drăgan transmite că ”toată lumea se prezintă bine, băieții se arată receptivi la programul de antrenamente, iar atmosfera e pozitivă”.
De asemenea, staff-ul tehnic a hotărât ca în perioada petrecută în Austria, în lipsa unor adversare de calibru, să se concentreze exclusiv asupra procesului de acumulare. Meciurile de verificare precompetiționale se vor desfășura la întoarcerea în țară și vor fi în număr de trei.
Primul dintre ele va avea loc sâmbătă seara, în nocturnă, la Ghiroda, împotriva echipei de Liga a III-a timişene din localitate, pregătite de Paul Codrea. Asta înseamnă că arădenii se întorc cu o zi mai repede din Austria, tocmai pentru a câştiga un amical în plus.
Apoi, pe 26 iulie, UTA va înfrunta Şoimii Lipova, meci programat pe arena din Sînicolau Mic.