Joi avem cuplaj feminin pe semicerc, în Polivalentă
În premieră, Sala Sporturilor „Victoria” va găzdui, joi, un cuplaj de handbal feminin din cadrul ligii secunde. Mai întâi, de la ora 15, fetele de la Crişul Chişineu Criş vor susţine primul meci din istoria clubului pe propriul teren, adversară fiind Sepsi Sfântu Gheorghe. În al doilea meci al zilei, de la ora 16:30, ACS „Avram Iancu” Arad întâlneşte pe Mureşul Târgu Mureş. Meciurile contează pentru etapa a doua a seriei de vest din Divizia A.
În etapa inaugurală a campionatului, echipele arădene au pierdut la scor: ACS Crişul Chişineu Criş a pierdut cu 44-29 (18-13) pe terenul celor de la Naţional Braşov, iar ACS Avram Iancu a cedat în deplasarea de la CSU Timişoara, scor 44-17 (21-10).