Lipova are punctaj maxim, după 3-1 la Zăbrani
Şoimii Lipova şi-a trecut în cont, sâmbătă, a şasea victorie din tot atâtea meciuri disputate în primul eşalon fotbalistic judeţean.
Formaţia pregătită de Flavius Sabău s-a impus cu 3-1 pe un teren din Zăbrani cunoscut “şoimilor”, ei disputându-şi meciurile de acasă pe arena Victoriei până ce stadionul modern din Lipova va prinde contur. Nu a fost o misiune tocmai uşoară pentru liderul campionatului, care a întâmpinat o replica dârză şi pe alocuri dură, peste limita regulamentului, din partea celor din Zăbrani. Totuşi, plusul de valoare şi experienţă avea să îşi spună cuvântul, cele trei puncte venind până la urmă logic în contul formaţiei din Lipova, care a deschis scorul repede, în minutul 6, prin Vasinc. Gîlcă a făcut 2-0 în minutul 26 şi se părea că “şoimii” vor defila la Zăbrani. A venit însă reuşita chiar dinainte de pauză semnată de Goţ, iar gazdele sperau să revină în joc. Lipova a ştiut însă să gestioneze avantajul luat şi chiar şi l-a mărit pe final, atunci când Filimon a înscris în minutul 83, stablind astfel scorul final.
Sabău: “Am întâlnit un adversar agresiv”
“Am întâlnit un adversar agresiv şi nu chiar în sensul pozitiv. Asta pentru că au avut intrări dure, jucătorii mei au luat câteva coate în gură, iar arbitrii nu au luat măsuri. Ne-au pus apoi ceva probleme, pentru că nu am reuşit să închidem jocul mai repede. Am luat gol la ultima fază din prima repriză, dar în partea a doua, cu schimbările făcute şi un plus de viteză, am marcat pentru un final liniştit. Mă bucur că am câştigat al şaselea meci, sunt mulţumit de băieţi, iar acest parcurs fără greşeală e rodul muncii şi seriozităţii de care dau dovadă jucătorii”, ne-a declarat Flavius Sabău. Şoimii Lipova şi Crişul Chişineu Criş sunt singurele echipe cu punctaj maxim după şase etape, iar duelul pentru câştigarea campionatului pare a fi o afacere în doi:
Duel cu Crişul, la promovare
“Da, se poate spune şi aşa, că noi şi Crişul ne-am detaşat puţin. Probabil va fi un duel la promovare, cu toate că noi nu avem acest obiectiv, deci nu suntem stresaţi din punctul ăsta de vedere. Vrem să câştigăm fiecare meci şi apoi vedem ce va fi”, mai spune Sabău, care a început meciul cu Victoria în formula: Bujor – Kocsis (Pantea), Bercu, Paşcu, Edu, Orza (Filimon), Tomuţ, Simion, Gîlcă, Vasinc (Albulescu), Gherghel (S.Popa). Lipova are misiune facilă etapa viitoare, urmând să înfrunte acasă penultima clasată, CS Ineu, echipă care a acumulat până acum un singur punct. “Şoimii” nu sunt scutiţi de probleme după meciul de la Zăbrani, Gherghel, Piţ şi Filimon urmând să fie probabil menajaţi din cauza unor accidentări.
Could not load template standings-extend.php