Felnacul e vicelider în Liga 4, după pokerul din podgorie
Două victorii în două etape, şase puncte şi o poziţie, ce-i drept intermediară, de vicelider al Ligii a IV-a. Cu asta se poate lăuda “VI-FE” în startul noului sezon din primul eşalon judeţean, trupa lui Dan Cuedan crescând evident, din punct de vedere valoric, faţă de stagiunea precedentă. Campania de achiziţii din vară, Paşcalău, Dubeştean, Popa, Butura şi Băd fiind principalele lovituri, îşi culege roadele încă din primele meciuri oficiale ale campionatului, iar succesul categoric, scor 4-0, de la Păuliş, e dovada că la Felnac se lucrează bine. Fostul mijlocaş al Giarmatei, Adrian Butura, cu un hatrick reuşit în partea a doua, în minutele 51, 70 şi 85 şi Vidac, chiar înainte de pauză, au fost marcatorii meciului din podgorie. Victoria Felnac a abordat meciul de la Păuliş în formula: Pașcalău – Isac (Stanciu), Gabor, Moisă, Istin – Vidac, Dubeștean (Sabău) – R.Popa, Butura (P. Bogdan), Borteș (Nichituț) – Băd.
Hatrick reuşit de Adrian Butura
“Scorul poate că derutează puţin, cu toate că jocul a fost controlat de noi. Totuşi, a fost un meci bun, de angajament, nu a fost atât de uşor precum arată scorul final. Diferenţa a fost făcută de un jucător tânăr, de mare calitate, Adrian Butura, dar meritul este al întregii echipe. Un plus important e că odată cu aducerea unor jucători de valoare, cu experienţă, a crescut şi gradul de inteligenţă, iar echipa reacţionează mult mai bine la ceea ce îmi doresc”, ne-a declarat Dan Cuedan. Antrenorul Felnacului nu e surprins de startul lansat al formaţiei sale, apreciind în mod deosebit meritul conducerii clubului şi al administraţiei locale, în frunte cu primarul Maliţa, care asigură echipei stabilitate şi condiţii pentru a performa:
Cuedan: “Mă aşteptam la un start pozitiv”
“Sincer să fiu, mă aşteptam la acest start pozitiv de campionat, parcursul din returul sezonului trecut ne obliga la aşa ceva. Am lucrat împreună cu Dan Ristin, iar cu ajutorul necondiţionat al lui Ionică Maliţa, am reuşit o campanie bună de transferuri, pentru că la noi achiziţiile şi joacă. Majoritatea transferurilor sunt reuşite, ne-am pregătit bine în vară şi sper să ne păstrăm în obiectiv pe tot parcursul sezonului, adică în locurile 1-8”, mai spune Cuedan. Cu un golaveraj de 6-0 în două etape, după o primă rundă inaugurală în care a câştigat cu 2-0 în faţa fostei divizionare “C” din Ineu, “VI-FE” merge etapa viitoare pe terenul nou promovatei din Dorobanţi, încă neînvinsă în actuala stagiune: “Ne aşteaptă un joc greu şi chiar le-am transmis jucătorilor că treuie să fim umili, să avem respect faţă de adversari şi competiţie, în opiniea mea doar aşa putem progresa”, încheie antrenorul Felnacului.