România a încheiat Jocurile Olimpice de la Rio cu cinci medalii
România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Rio cu a doua cea mai slabă performanţă din istoria sa – cu o medalie mai mult ca la ediţia din 1952, când s-a înregistrat cel mai mic număr de medalii din istoria tricoloră.
După 64 de ani de când România cucerea primul titlu olimpic din istoria sa, la Jocurile Olimpice din acest an delegaţia tricoloră a obţinut cinci medalii, după cum urmează: aur – echipa feminină de spadă, argint -Florin Mergea şi Horia Tecău (tenis), bronz – echipajul feminin de canotaj 8+1, Gabriel Sîncrăian (haltere) şi Albert Saritov (lupte libere, categoria 97 kilograme).
Astfel, în istoria participării delegaţiei olimpice a României la Jocurile Olimpice de vară (1896 – 2016), au fost obţinute, în total, 89 medalii de aur, 95 de argint şi 122 de bronz. Cele mai bune rezultate le-a obţinut gimnastica artistică, cu un total de 71 de medalii, din care 25 de aur, 20 de argint şi 26 de bronz. Canotajul a obţinut 38 de medalii, din care 19 de aur, 10 de argint şi 9 de bronz, în timp ce la atletism, România a obţinut 11 medalii de aur, 14 de argint şi 10 de bronz.
Ediţia din 1984 a Jocurilor Olimpice a fost cea mai prolifică pentru ţara noastră, care a câştigat 53 de medalii şi a încheiat pe locul doi în clasamentul pe naţiuni. Pentru Jocurile Olimpice de la Rio, la care România a trimis 96 de sportivi, preşedintele COSR, Alin Petrache, estima câştigarea unui număr de 6-8 medalii.