Aradul e gata pentru un regal şahistic internaţional
Mai sunt cateva zile până la începerea celui mai important eveniment șahist al anului în Arad și totodată unul din cele mai importante din țară – Festivalul Internațional de Șah Arad, care va avea loc in perioada 6-12 august, gazdă fiind în premieră Hotelul Continental Forum din Arad. Organizat ca de fiecare dată de clubul de șah Vados, cu sprijinul autorităților locale, festivalul atrage la Arad sute de pasionați ai șahului din țară și străinătate.
Cel mai important eveniment al festivalului rămâne openul principal, la care s-au înscris deja peste 200 de participanți, între care mulți mari maeștri și maeștri internaționali. Favoritul principal al turneului este marele maestru român (dar care acum reprezintă Franța) Andrei Istrățescu, fost campion european de juniori și unul din marile talente ale șahului românesc din ultimii 20 de ani. Frumusețea turneului constă însă și în faptul că în același turneu joacă jucători profesioniști și simpli amatori, existând numeroase premii și pentru aceștia din urmă, chiar și pentru jucătorii neclasificați. Toate detaliile despre taxe si premii le găsiţi pe pagina de Internet oficială a concursului, www.aradopen.com.
Pe lângă acest open, vor mai avea loc două turnee de șah pentru copii sub 8 și sub 10 ani, ambele omologate de către Federația Română de Șah, turnee ce vor avea loc în aceeași locație în perioada 7-12 august.
Timp de o săptămână vom asista însă la multe alte evenimente – un simultan extraordinar dat de marele maestru Tiberiu Georgescu, în preambulul festivalului (5 august), un super turneu de șah blitz cu omologare FIDE (8 august), un interesant turneu de Fischer Random (Sah960 – 6 august), inedite turnee de klotz sau șah combinat (ambele in 9 august), turneul șahiștilor la tenis de masă (11 august), trei seminarii și prelegeri de șah gratuite cu maeștri internaționali, demonstrații de șah cu piese gigant, toate acestea constituindu-se intr-un veritabil festival șahist.
La festival poate să participe orice iubitor al şahului, iar jucătorii nelegitimaţi se vor putea legitima la unul din cluburile arădene. Înscrierile continuă până în chiar ziua concursului, data limită fiind 6 august ora 15. Informații și înscrieri la adresa de email aradopen@gmail.com, www.aradopen.com.
Acest eveniment nu putea avea loc fara sprijinul principalilor parteneri și sponsori: Primăria municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură, Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean, Magazinul de Șah, Cotta International, FCC Environment, International Alexander, Casa Româno-Chineză Filiala Arad, Banca Feroviara, Luar, Smart Diesel.