Daniela Dodean vrea medalie la Rio: “Sunt cea mai fericită!”
Sosită pentru o scurtă vacanţă acasă, la Arad, Daniela Dodean – proaspăt calificată la Jocurile Olimpice atât în proba de simpu cât şi la echipe – a susţinut astăzi o conferinţă de presă la sediul clubului de care aparţine, CSM Arad. Flancată de directorul Lucia Mihalache şi de antrenorul şi fratele Cristian Dodean, jucătoarea arădeană de tenis de masă şi-a expus în faţa presei primele impresii despre a treia calificare la rând la Jocurile Olimpice, performanţă de excepţie pentru o jucătoare care a demonstrat în acest an, încă o dată, că ambiţia şi talentul pot face minuni. Cuvântul de început l-a avut directorul CSM-ului, “Puşa” Mihalache, care a ţinut să îi felicite pe cei doi sportivi calificaţi la Rio: “Mă bucur că se continuă tradiţia ca CSM Arad să aibă doi sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice, pentru mine este o onoare. Important e că atât Daniela Dodean cât şi Andrei Gag sunt arădeni, îi felicit şi le mulţumesc pentru ceea ce au făcut şi fac în continuare pentru club, de asemenea le mulţumesc antrenorilor, federaţiilor de specialitate şi ministerului, pentru că în cazul calificării unui sportiv la Jocurile Olimpice meritul este al tuturor.”
“Puşa” Mihalache: “Să ajutăm puţin măcar sportivii de înaltă performanţă”
Directorul clubului arădean are şi o dorinţă pentru 2016, care speră să se îndeplinească: “Atâta timp cât acest club şi aceşti sportivi de înaltă performanţă nu dezamăgesc Aradul, ba chiar îi fac o imagine extraordinară, singura mea dorinţa e să primim un mic ajutor şi măcar aceşti sportivi de talie mondială să fie ajutaţi. Nu contează de unde vin banii, din privat sau din altă parte, important e să fim sponsorizaţi. Dacă avem pretenţii de la sportivi şi ei au pretenţii, şi chiar justificate şi de bun simţ, pentru că în joc e munca şi sănătatea lor, iar rezultatele vorbesc de la sine. Cu ceea ce putem noi să le oferim, din punct de vedere legal, nu putem să le satisfacem pretenţiile, încă o dată spun deloc exagerate. De aceea fac un apel către cei care ne pot ajuta, pentru că avem nevoie de ei şi în viitor, să ne bucure cu rezultatele lor”, a conchis “Puşa”.
Dana Dodean: “Fiecare concurs a fost important”
Performera sportului arădean în ultimul deceniu, nimeni alta decât Daniela Dodean, a avut apoi cuvântul. În primul rând, arădeanca ne-a dezvăluit secretul revenirii sale spectaculoase în circuitul mondial, dar şi parcursul din acest an, soldat cu superba calificare la Rio: “A fost greu din punct de vedere fizic să evoluez la nivel optim după o pauză de un an şi jumătate, dar pot spune că a fost o revenire surprinzător de bună. Am avut evoluţii appreciate atât în campionatul francez, cât şi la openuri, Europene sau la Mondiale, totul soldându-se cu calificarea la Jocurile Olimpice. Sincer, nu pot să zic care au fost punctele cele mai preţioase, fiecare concurs a fost important, aveam de urcat multe locuri în clasamentul mondial. După Europene am văzut că se poate, am mers şi la Openul Germaniei, unde am câştigat în faţa unor jucătoare de top, apoi la turneul preolimpic am jucat finală. Ştiam de ceva timp că în proporţie de 99 la sută sunt calificată, chiar am vorbit cu Puşa, dar nu am vrut să declar nimic până nu era oficial. Sunt cea mai fericită acum!”
Pregătirea pentru Rio – în Portugalia
Daniela Dodean vine după o altă operaţie, dar în scurt timp va începe programul normal de pregătire pentru Jocurile Olimpice. “Acum o lună am leşinat într-o dimineaţă, a fost apendicita. Încet am început recuperarea şi în zilele următoare o să fac antrenamente uşoare, pentru a reintra în ritm. După aceea începe pregătirea serioasă pentru Jocurile Olimpice. Acasă mai stau în jur de o săptămână, după care plec în Portugalia, unde voi avea toate condiţiile pentru a mă pregăti de Rio. O să mă antrenez la centrul lor naţional alături de cei mai buni jucători din Portugalia, printre care şi două chinezoaice din lotul lusitan. Urmează să primesc şi un program de la federaţie, pentru a şti exact coordonatele pregătirii.”
Daniela Dodean visează la o medalie olimpică în proba pe echipe, dar speră să aibă noroc şi la tragerea la sorţi de pe tabloul de simplu, acolo unde îşi doreşte să avanseze cât mai mult posibil:
Visează la o medalie olimpică cu echipa
“Noi ne-am dori o medalie la echipe, la Beijing am fost aproape, ocupând locul cinci. Sperăm ca acum, cu Berni Szocs în lot, să putem obţine o performanţă frumoasă. La individual va fi, ca de fiecare dată, foarte greu. Acum patru ani am jucat în turul doi cu numărul 1 mondial, sper să am mai mult noroc la tragere. Obiectivul principal rămâne însă în proba pe echipe, unde vrem să avem un parcurs foarte bun. Eliza e în formă, e şi campioană europeană şi cu siguranţă are şanse mari şi la simplu, îi urez multă baftă!”, mai spune Dodean. Arădeanca a răspuns şi altor subiecte arzătoare din această perioadă, controalele anti-doping şi ameninţările teroriste fiind la ordinea zilei în sportul mondial:
Controale anti-doping în serie
“Nu mă sperie virusul Zika cât mă sperie atentatele. Dar nu avem ce face, dacă e să se întâmple, se întâmplă oricum. În ceea ce priveşte controalele antidoping, am fost verificată de cinci ori în două luni şi jumătate. Sunt foarte multe în perioada asta.” Antrenorul Danei, Cristian Dodean, a ţinut să scoată în evidenţă rezultatele obţinute de jucătoarea CSM-ului în special în Germania, de unde a pornit practic drumul spre Rio: “Ascensiunea importantă a fost la Openul Germaniei, când a învins două jucătoare din Top 20 mondial. Acolo am început să credem în această calificare la individual, era clar că are potenţial de a se bate şi a depăşi sportive foarte bine cotate. A urmat apoi turneul preolimpic din Suedia, unde a mers iar foarte bine, cred că a avut şi cel mai bun rezultat dintre români.”