FRF a anunţat când se joacă etapele. UTA – Baia Mare e miercuri
De câteva minute, Comitetul de Urgenţă al FRF a anunțat că etapa amânată în acest weekend din pricina tragediei ce a lovit fotbalul românesc prin moartea lui Patrick Ekeng se va recupera după cum urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan Burleanu, Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu, Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga, Vicepreşedinte FRF, cu unanimitate de voturi hotărăște:
– Aprobă Referatul Departamentului Competiții al FRF și dispune ca jocurile amânate conform Deciziei nr. 7/07.05.2016 a Comitetului de Urgență al FRF să se desfășoare astfel:
• Jocurile din cadrul play-off-ului și play-out-ului Ligii a 2-a programate inițial în data de 07.05.2016 se vor desfășura în data de 11 mai 2016, ora 17:00;
• Jocurile din cadrul Ligii a 3-a programate inițial în data de 07.05.2016 se vor disputa în data de 14 mai 2016. Programul competițional al Ligii a 3-a urmează astfel a fi devansat cu o săptămână, respectiv ultima etapă din cadrul campionatului național Liga a 3-a urmând a se desfășura în data de 4 iunie 2016.
• Etapa finală a competiției Liga Elitelor U19 (finala mică și finala mare) programată inițial în data de 07.05.2016 se va desfășura în data de 21 mai 2016;
• Etapa din cadrul competiției Liga Elitelor U17 – Seria Est și Seria Vest – programată inițial în datele de 07 și 08 mai 2016 se va desfășura în data de 11 mai 2016;
• Competițiile de fotbal feminin se vor desfășura după următorul program competițional:
o Liga 1 – Seria 1 – etapa 17 programată inițial în datele de 7-8 mai se va desfășura în data de 22 mai (duminică, ora 11:00)
o Liga 1 – Seria 2 – etapa 19 programată inițial în data de 8 mai se va desfășura în 18 Mai (miercuri, ora 17:00). Echipele care au jucătoare convocate pentru Turneul de Dezvoltare au posibilitatea de a desfășura jocurile în data de 25 mai 2016 cu condiția să solicite aceasta în scris până luni, 9 mai 2016, ora 14:00 .
o Superliga – play-off și play-out – etapa 5 – se va desfășura sâmbătă, 28 mai, ora 11:00
• Jocurile din cadrul Campionatului de juniori futsal programate inițial în perioada 7-9 mai se reprogramează și se vor desfășura în perioada 28-29 mai 2016, iar Turneul final al Campionatului de juniori futsal programat inițial în datele de 28-29 mai se va desfășura în perioada 2-12 iunie 2016.