Așa întâmpină Aradul o competiție internațională de atletism (FOTO)
Primarul Gheorghe Falcă se bate cu sulița-n piept de câteva luni că Aradul va organiza, în 12 și 13 martie 2016, ediția a XVI-a a Cupei Europei la aruncări lungi. Același primar a promis marea cu sarea pentru această competiție, dar face de râs Aradul în toată Europa.
Incompetența administrației locale a făcut ca „investițiile“ programate la terenurile Gloria și Gloria II Subcetate să fie aproape compromise, iar terenul din Subcetate să fie o mare de noroi, cu doar patru zile înainte de startul competiției. Pe Gloria II Subcetate ar trebui să se desfășoare o parte din probe, însă la acest moment pare imposibil. Luni după-amiaza, la ora vizitei noastre, la stadionul din Subcetate nu mai lucra nimeni, deși, cum spuneam, mai sunt patru zile până la începerea competiției.
Mai puțin de jumătate din teren este acoperită cu iarbă, iar restul suprafeței pare un câmp arat, pregătit pentru a se semăna porumb, odată ce vremea va permite. De ce o fi fost nevoie de distrugerea gazonului de pe terenul din Subcetate, numai Gheorghe Falcă știe. În niciun caz pentru binele sportului arădean, fiindcă gazonul cu pricina nu avea nevoie de astfel de lucrări. Poate pentru binele unor firme de casă, care au încasat 500.000 de euro, conform declarațiilor oficiale, pentru terenurile Gloria și Gloria II.
Cât de bine lucrează aceste firme, se vede cu ochiul liber. Iar dacă, prin absurd, terenul va fi gata până sâmbătă, vom avea de a face cu o orezărie, așa cum este deja gazonul montat până la această oră. În niciun caz nu va fi un teren demn de o competiție europeană de atletism.
După competiția Arad Capitală Europeană a Culturii, avem de a face cu o nouă lovitură dată Aradului, din cauza incompetenței administrației Falcă. De data asta ne vom face de râs nu în fața unui juriu, ci în fața a aproape 400 de sportivi care vor veni în acest weekend la Arad.