Univ.Goldiș ICIM se pregătește de un nou tur de forță
După o perioadă ceva mai aerisită din punct de vedere competițional, baschetbalistele de la Univ.Goldiș ICIM se pregătesc de un nou tur de forță, cu meciurile finale din campionat și Liga Europei. Astfel, arădencele evoluează luni, 29 februarie, ora 18:30, la Târgoviște, în primul meci din play-off, urmând ca a doua zi, marți, 1 martie, de la ora 13, cele două echipe să se înfrunte în meciul retur, la Pitești. Vineri, 4 martie, ora 18, tinerele jucătoare pregătite de Ildiko Prisăcariu au meci în Liga 1, cu Danzio Timișoara, pentru ca duminică, 6 martie, cu începere de la ora 18, să evolueze în Liga Europei Centrale, în fața slovacelor de la Samorin.