Comisia Judeţeană a Arbitrilor are o nouă componenţă
Răzvan Cadar, 35 de ani, arbitru din 1996 şi fost component al lotului pentru Liga a III-a între 2004 şi 2013, numit preşedinte al Comisiei Judeţene a Arbitrilor Arad, și-a prezentat echipa cu care va conduce arbitrajul județean: Marius Alexa – vicepreședinte, 30 de ani, arbitru din 2003, între 2009 și 2015 fost component al lotului ligii a treia; Romulus Tănăsescu, 42 ani, coordonator al departamentului marketing-comunicare și secretar al comisiei, arbitru din 1991 și observator din 2015; Buda Leontin, 47 ani, se va ocupa de Ligile 5 și 6, arbitru din 1991, component al lotului Ligii a patra și observator de arbitri din 2014; Tiulea Corneliu, 65 ani, va coordona departamentul observatori instructori – mentori, fost arbitru începând cu 1983 și observator din 2000. A deținut și funcția de președinte al CJA între 2002 și 2004; Vanci Valentin, 39 ani, se va ocupa de departamentul discipline; Sorin Rotaru, 31 ani, se va ocupa de departamentul economic financiar-administrativ , arbitru din 1999 și fost component al lotului ligii a treia între 2005 și 2012.
Obiectivele strategice și operaționale pe care și le-a propus noul președinte al Comisiei Judeţene a Arbitrilor Arad sunt: credibilitate pentru arbitri și observatori, consolidarea autonomiei CJA, strategii de atragere a tinerilor spre arbitraj prin parteneriate cu IȘJ și Universitățile arădene, strategii de retenție a resurselor, recompensarea valorilor, comunicarea internă și externă, transparență și rapoarte periodice de activitate. Răzvan Cadar se va ocupa personal de delegările de la Liga a IV-a.