Sebişul se întăreşte puternic, iar Velici a semnat cu Olimpia
Echipa de Liga a III-a Naţional Sebiş se reuneşte pe 15 ianuarie, iar patru zile mai târziu oficialii de pe malul Crişului Alb au legat un joc de pregătire cu ACS Poli. Printre adversarele din amicale ale sebişenilor se vor mai număra divizionarele secunde din Mioveni, Braşov şi Tărlungeni. Sebişul a bătut în cuie şi cantonamentul de iarnă, care va avea loc în perioada 25 ianuarie – 5 februarie în staţiunea Băile Tuşnad, din judeţul Harghita. Intenţiile de promovare ale formaţiei lui Rică Neaga şi Călin Cojocaru se confirmă şi prin transferuri. După portarul Bujor și mijlocașul Săulescu, sebişenii și-au mai asigurat serviciile a doi fotbaliști de calitate, senegalezul Souleymane Keita, 28 de ani, ultima oară la ACS Poli Timișoara și Lucian Zurbagiu, 24 de ani, fostul căpitan al celor de la Becicherecu Mic, care părăseşte după şapte ani gruparea din judeţul Timiş.
Altfel, site-ul oficial al Olimpiei Satu Mare notează că fostul atacant a lui Dinamo București, Gelu Velici, a semnat un contract valabil pe 2 ani cu clubul din nord-vestul ţării. Contractul intră în vigoare din luna august a anului 2016. Jucătorul mai are contract până în luna iulie cu CS Național Sebiș, echipă aflată pe locul 4 în seria a 4-a a Ligii a III-a, dar speră să fie lăsat de acum la Olimpia. În cazul unui răspuns nefavorabil însă, atacantul a declarat că își va duce contractul la sfârșit cu gruparea arădeană și se va alătura sătmărenilor în vară.