Două competiţii de fotbal în sală la început de 2016
AJF Arad anunţă că Memorialul Nicolae Ardelean, ediţia a 5-a, este programat în 10 ianuarie 2016 în sala de sport din Sîntana, cu participarea a opt echipe de juniori A1 invitate: ACS Unirea Sîntana, ACS UTA Bătrâna Doamnă, CS Unirea Gurahonţ, CS Crişul Chişineu Criş, CS Gloria Lunca Teuz Cermei, CS Şoimii Şimand, AS Pro Gurba şi CS Ineu. Tot pe site-ul AJF-ului se anunţă că în perioada 17 ianuarie – 21 februarie 2016 este programată ediţia a doua a Campionatului Judeţean de fotbal în sală, cu participarea echipelor din Ligile 4, 5, 6 şi juniori A1 ( născuţi 1997 şi mai tineri).
Pot fi înscrise mai multe echipe de la acelaşi club sau asociaţie sportivă la zone diferite, dar numai o singură echipă poate participa la turneul final. Localităţile în care se vor desfăşura jocurile, datele de disputare precum şi echipele participante, vor fi stabilite în funcţie de numărul echipelor înscrise. Pentru alte detalii puteţi apela: 0742316680 (A.Mako), 0731320747 (O.Coman), 0769606288 (D.Coman).