Participare numeroasă la Cupa Aradului la judo
Sâmbătă, ora 10, sala Universităţii Aurel Vlaicu va găzdui a 13-a ediție a Cupei Aradului la judo., competiţie la care sunt așteptați să participe sportivi din opt ţări. Aradul va fi reprezentat pe tatami de judoka de la LPS Arad, CSM Arad şi de la cluburi din Nădlac, Sântana, Lipova, Ghioroc, Ususău şi Zerind. Se va concura la categoriile sub 12, 14 şi 16 ani.
„Prezenţa sportivilor în număr mare, atât din ţară cât şi din străinătate, demonstrează că organizatoric ne facem foarte bine treaba, iar Cupa Aradului se bucură de respect. Mulţumim Centrului Cultural Municipal, fără de care n-am fi putut organiza ediţia din acest an”, spune antrenorul Mihai Telechi.