Copil rămâne cel mai bun român în clasamentul ATP
Marius Copil, legitimat la CSM Arad, rămâne cel mai bine cotat jucător român al momentului din clasamentul jucătorilor profesioniști (ATP), menținându-se pe locul 187, cu 254 pct.
Adrian Ungur a coborât trei poziții, fiind acum pe locul 197, cu 247 pct, în timp ce „veteranul” Victor Hănescu a pierdut patru locuri, situându-se pe 216, cu 224 pct.
Podiumul rămâne neschimbat, cu Novak Djokovic pe primul loc, urmat de Roger Federer și de Andy Murray, în timp ce Rafael Nadal, fostul lider mondial, învingător în turneul de la Hamburg, a urcat un loc și se află pe 9.
În clasamentul ATP la dublu, Horia Tecău este pe cinci (6.810 pct), iar Florin Mergea pe opt (4.520 pct).