Univ.Goldiş ICIM schimbă liniile. Noi destinaţii pentru ex-arădence
Câştigătoare a Ligii Europei Centrale dar medaliată doar cu bronz în sezonul trecut, atât în campionat cât şi în Cupa României, Univ.Goldiş ICIM Arad nu mai merge pe mâna jucătoarelor din sezonul trecut. Se anunţă o vară fierbinte pentru conducerea echipei feminine de baschet, care trebuie să schimbe aproape tot lotul pentru noua stagiune. Ancuţa Stoenescu este prima achiziţie, dar lista e lungă şi va cuprinde, ca în fiecare an şi jucătoare străine, probabil majoritatea americance. Până la oficializarea celorlaltor mutări din cadrul lotului „galben-albastru”, să vedem pe unde au ajuns ex-arădencele, jucătoare care au încheiat ediţia trecută de campionat la Arad.
Simmons a ajuns în Italia, Plouffe, în Franţa
Americanca Meighan Simmons, draftată şi în WNBA, a ales până la urmă să joace în Serie A din Italia, la Acqua&Sapone Umbertide, în vrem ce canadianca de lot naţional Katherine Plouffe va evolua în Franţa, la Nantes Reze Basket, echipă ce a ajuns până în optimile EuroCup. Univ.Goldiş ICIM s-a mai despărţit oficial şi de Alina Crăciun, ajunsă în Liga a III-a din Franţa, Hanna Demeter, trannsferată la Phoenix Galaţi şi Monica Engelman, care va juca pentru o mai veche cunoştinţă a ICIM-ului din Liga Europei, Piestanske Cajky, din Slovacia.
Araujo „vânează” şi titlul naţional
Probabil, singurele care ar putea „supravieţui” din lotul din sezonul trecut, cu excepţia celor trei aflate sub contract (Mercea, Manea şi Manta), sunt veteranele Brosovszky, cu gânduri de retragere şi Milovanovic, stranieră cu un adevărat record de longevitate în tricoul „galben-albastru”. La capitolul continuitate îl putem adăuga şi pe antrenorul Jose Araujo, căreia i se oferă în continuare credit. Câştigător al Cupei României şi Ligii Europei alături de Univ.Goldiş ICIM, portughezul, aflat la al treilea mandat, speră să îşi treacă în palmares şi un titlu naţional alături de „galben-albastre”.