Sculici şi Grad analizează primul meci oficial al noului sezon

Sculici şi Grad analizează primul meci oficial al noului sezon

Meciul dintre Şoimii Lipova şi CS Ineu, contând pentru primul tur al Cupei României, a deschis noul sezon fotbalistic pentru reprezentantele judeţului nostru. Câştig de cauză au avut zărăndanii, care s-au impus cu 2-0 prin golurile marcate de Huţanu şi Maşniţă. În ciuda victoriei, antrenorul Ineului ştie că mai e mult de muncă pentru a ajunge la nivelul optim de pregătire: „Sunt mulţumit pentru victorie şi calificare, jocul nu are cum să mă satisfacă. Pe de altă parte, ştiam că venim după o perioadă de acumulări, iar asta s-a văzut pe parcursul meciului, pentru că am suferit în multe momente. Chiar dacă evoluează în Liga a IV-a, Lipova e o echipă bună, arţăgoasă, care şi-a dorit mult. Avem nevoie de concurenţă pe posturi, mi-aş mai dori în principal un jucător cu experienţă la mijloc”, ne-a declarat la final Cristian Sculici. Subas, Clej, Deloreanu şi Huţanu sunt noutăţile divizionarei „C”, care nu şi-a încheiat campania de achiziţii. CS Ineu va disputa sâmbătă un amical cu Crişul Chişineu Criş, iar săptămâna viitoare va înfrunta Şoimii Pîncota.

Grad: „Îmi felicit jucătorii pentru efort şi dăruire”

De cealaltă parte, directorul tehnic al Lipovei s-a declarat destul de satisfăcut de atitudinea şi jocul echipei sale, care timp de aproape o repriză a jucat de la egal la egal cu adversara sa: „A fost nesperat de bine pentru nivelul de pregătire la care ne aflăm. Am început destul de curajos, ne-am creat şi câteva situaţii periculoase, dar am luat două goluri pe greşeli personale. S-a văzut că Ineul are continuitate în pregătire, sunt mai bine pregătiţi fizic la momentul acesta. Îmi felicit jucătorii pentru efort, dăruire şi chiar pentru joc. Vreau un lot de 20-22 jucători, pentru că vor fi multe meciuri, fiecăruia îi va veni rândul să demonstreze ce poate”, ne-a declarat Marius Grad, care a confirmat transferurile lui Paşcu (Mailat), Dolga şi Bercu (Zăbrani), Balint (UTA II). Pe de altă parte, Marinca, Biro, Ţiţca şi Borlean s-ar putea adăuga la capitolul plecări. „Şoimii” dispută sâmbătă dimineaţă, tot pe teren propriu, un amical cu Naţional Sebiş, în 25 iulie înfruntă Unirea Sîntana iar la 1 august UTA II Şiria, după care urmează Supercupa AJF Arad, cu Progresul Pecica.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *