UTA BD a plecat cu un lot numeros în cantonament la Stâna de Vale
Luni dimineață, la ora 10, efectivul roș-alb a urcat în autocar cu destinația Stâna de Vale, stațiunea în care se desfășoară primul cantonament al verii. Delegația arădeană include următorii fotbaliști: Szekely, Miron, Mara – portari, Manea, Botiș, Blănaru, Gligor, Filaret, Burlă, Suslak, Vlad, Strătilă, Chindriș, Dobrean, Hlistei, Z. Radu, I. Radu, Rus, Curtuiuș, Petre, Tănase, Jorza, Man, Lazăr, Ghiunghiuș, Prună, Dinculescu – jucători de câmp.
Staff-ul tehnic – antrenorii Roland Nagy, Cristian Todea, Cristian Păcurar, Sebastian Huțan, Marius Bortiș, asistați de maseurii Ștefan Bicski și Nicolae Tomescu – a pregătit un program de acumulări ce se întinde pe durata a cinci zile.
UTA se întoarce acasă vineri, iar a doua zi, sâmbătă, 18 iulie, e programat al doilea meci amical al perioadei de pregătire, returul cu Grosics Akademia Szeged.
Sursă: uta-arad.ro