Medalii naţionale pentru Clubul Takeda Arad
Arădencele de la Takeda au câştigat patru medalii la Campionatul naţional de Taekwon-do ITF de la Sibiu. Clubul arădean a participat cu patru sportivi, grupa de vârstă 10-12 ani şi doi sportivi din grupa de vărstă 6-8 ani. În cadrul competiţiei, la probele sportive de tehnici speciale şi luptă, Diana Hărăbor a obţinut titlul de vicecampioană naţională – proba tehnici speciale grupa A şi titlul de campioană naţională la proba de luptă, iar sportiva Ximena Iute a obţinut titlul de vicecampioană naţională – proba tehnici speciale grupa B şi vicecampioană la proba de lupte. Sportivele sunt antrenate de Sabum Merlan Adrian.