Pistolarii CSM-ului au început sezonul de glonţ
Campionatul Naţional de glonţ şi-a consumat, în poligonul de la Bucureşti, prima etapă a sezonului. CSM Arad s-a prezentat la runda inaugurală cu trei pistolari, plus antrenorul coordonator, Gheorghe Pop, iar rezultatele au fost bune: Alexandra Buda a obţinut locul 1 la aer comprimat junioare, Melisa Nunciu s-a clasat pe locul doi la pistol sport junioare, iar Graţian Vrăbieş a obţinut locul trei la pistol liber. Antrenorii sportivilor prezenţi la startul primei etape sunt Gheorghe Pop, Ion Vasilescu şi Monica Toth.
Au concurat în frig
„Am avut o zi foarte obositoare, după 16 ore de mers cu trenul intrând direct în poligon, unde s-a concurat cred că la -1 grad, a fost o vreme foarte rece. Pentru începutul de sezon, rezultatele sunt bunicele, sperăm să creştem ca şi cifre în etapele următoare. S-a concurat şi la aer comprimat, Buda remarcându-se în această probă”, ne-a declarat Gheorghe Pop. Etapa a doua a Campionatului Naţional de glonţ este programată în perioada 23-26 aprilie, tot la Bucureşti.