Cătălin Bujor este noul portar al celor de la CS Ineu
CS Ineu şi-a reluat pregătirile într-o formulă numeroasă, sub comanda antrenorului Cristian Sculici pregătindu-se 33 de jucători. Numele noi din tabăra zărăndanilor sunt Bujor, Voștinar, Maşniţă, Crișan, plus patru juniori. Cea mai importantă achiziţie vizează poartă, acolo de unde Bak a dezertat nemotivat spre fotbalul maghiar. În aceste condiţii, conducerea clubului s-a mişcat repede şi a apelat la Cătălin Bujor, care şi-a încheiat socotelile în iarnă cu divizionara secundă FC Caransebeş. Portarul crescut de Atletico a semnat pe un an de zile, astfel că numărul foştilor jucători ai Gloriei ajunşi sun comanda lui Sculici creşte la patru, după ce Hulbăr, Wild şi Filimon sunt şi ei ineuani cu acte în regulă.
Se pregătesc de Moneasa
„Lotul este aproape conturat, odată cu revenirea lui Maşniţă suntem ceva mai acoperiţi şi în atac, dacă ar mai veni totuşi un jucător ofensiv ar fi foarte bine. Situaţia lui Bak este destul de încurcată, el nu s-a prezentat la pregătiri şi este absent nemotivat, urmează să vedem ce vom decide în privinţa lui. La Moneasa în prima parte a pregătirii vom pune accent pe acumulările fizice”, ne-a declarat antrenorul Cristian Sculici. Ineul se reacomodează în această săptămână cu efortul, iar în 22 ianuarie va urca la Moneasa pentru un cantonament. Primul amical este programat marţi, 20 ianuarie, în compania celor de la Victoria Lunca Teuz.