Univ.Goldiş ICIM are week-end plin în campionat
Pe locul patru în Liga Naţională, cu şapte victorii şi două înfrângeri, baschetbalistele de la Univ.Goldiş ICIM susţin în acest week-end două meciuri, la un interval de mai puţin de 24 de ore. „Galben-albastrele” dispută ambele jocuri pe teren propriu, la Sala Polivalentă: sâmbătă, ora 18:30, cu SCM Craiova şi duminică ora 13, în devans, împotriva formaţiei Phoenix Galaţi. Meciul cu Craiova contează pentru etapa a 10-a de campionat, una care mai programează în acest week-end meciurile: Rapid Bucureşti – Universitatea Oradea, Nova Vita Târgu Mureş – CST Alexandria, BCM Timişoara – Phoenix Galaţi, Universitatea Cluj – Sepsi Sfântu Gheorghe, CSM Satu Mare – CSU Alba Iulia. Meciul CSM Târgovişte – Olimpia Braşov se joacă luni. În clasament conduce CSM Târgovişte, 19 puncte după zece meciuri, urmată de un grup format din patru echipe: Alexandria, Alba Iulia, Arad şi Sfântu Gheorghe, toate cu 16 puncte după nouă meciuri. În altă ordine de idei, Univ.Goldiş ICIM va debuta săptămâna viitoare în Liga Europei Centrale, într-un meci programat pe 13 noiembrie, în deplasare cu Flying Foxes Viena.