Gimnasta Iulia Berar, de patru ori pe podiumul naţional
Iulia Berar este marea speranţă a gimnasticii artistice din oraşul nostru. Sportiva pregătită la CSM Arad de Ciprian Hegyi şi Carina Franiov s-a numărat printre remarcatele finalelor Campionatului Naţional de junioare II, nivel 3 (11 ani), întrecere desfăşurată în week-end la Deva. Gimnasta noastră a devenit campioană naţională la paralele şi a cucerit argintul la individual compus, bîrnă şi sol. „A fost un concurs foarte greu, dar cu multă muncă am reuşit să fim la înălţime. Sunt foarte mulţumit de prestaţia Iuliei, care şi-a demonstrat încă o dată supremaţia la aparatul ei preferat, paralele. Sper ca în ianuarie să facă pasul spre lotul naţional de junioare”, ne-a declarat Ciprian Hegyi. Iulia Berar are 11 ani şi este elevă a Liceului Teologic Baptist „Alexa Popovici” din Arad. Odată cu acest concurs, anul competiţional a luat sfârşit, iar antrenorul CSM-ului trage concluziile: „2014 a fost un an greu, dar cu destule satisfacţii, am obţinut rezultate bune la copii şi juniori, în total avem 11 medalii la Campionatele Naţionale, în doar două competiţii. Rămâne şi bucuria enormă a inaugurării unei noi săli de gimastică, căreia sperăm să îi putem face faţă cu succes.”