Judoka arădeni au obţinut bronzul la Campionatul Naţional de seniori
La Iaşi a avut loc finala Campionatului Naţional de judo rezervată seniorilor. Beata Kabat, de la CSM Arad, sportivă pregătită de Ionel Lazăr, a cucerit două medalii de bronz la categoria +78 de kilograme, respectiv la open. „I-a sărit genunchiul, dar a vrut să concureze accidentată la Naţionale, a luptat admirabil. În ciuda problemelor medicale a cucerit două medalii de bronz. Dacă era aptă din punct de vedere fizic, 100% câştiga lejer titlul naţional”, ne-a declarat antrenorul sportivei, Ionel Lazăr. Beata Kabat traversează un an ceva mai dificil, cu multe accidentări şi probleme medicale, ea mai cucerind în 2014 medalia de argint la Cupa României şi în lupta la sol. Revenind la finala naţională de seniori, tot pe a treia treaptă a podiumului a urcat şi Sergiu Sinceac, dublă legitimare LPS Arad – CS Universitatea Arad, la categoria +100 de kilograme. Raul Hanciuţa, de la CSU Arad, a terminat pe locul 7 la categoria 90 de kilograme. Ambii sportivi sunt pregătiţi de Mihai Telechi.