Univ.Goldiş ICIM se prezintă în faţa suporterilor
Vicecampioana „en-titre” a României la baschet feminin susţine mâine, ora 18:30, un meci amical la Sala Polivalentă din Arad, în compania formaţiei CSM Satu Mare. Va fi meciul de prezentare al noului echipament pentru sezonul viitor, iar intrarea spectatorilor va fi liberă. „Nu putem trage concluzii, e început de sezon. Încercăm să ne punem la punct relaţiile de joc. Echipa munceşte bine, totul e normal. E timpul scurt, dar muncim şi lucrurile decurg bine”, a declarat Jose Araujo pentru site-ul oficial al clubului, baschetarad.ro. Nu va fi singurul amical din această săptămână, echipa arădeană urmând să joace alte două partide de verificare vineri şi sâmbătă, ambele la Timişoara, cu BCM Tymes şi din nou cu CSM Satu Mare.
Demeter este rezolvată
În altă ordine de idei, conducerea clubului a rezolvat şi transferul jucătoarei Hanna Demeter, care se alătură astfel, şi în mod oficial, coechipierelor sale. De la prima întâlnire cu suporterii vor lipsi canadianca Plouffe, selectată în lotul Canadei pentru Campionatul Mondial şi Manea, operată de apendicită. Primul meci oficial al sezonului este programat în 16 septembrie, când Univ.Goldiş ICIM şi CSM Târgovişte se vor înfrunta la Arena de Baschet din Bucureşti, în cadrul Supercupei României.