Lina Gjorcheska este favorită principală la ITF Arad
Macedoneanca Lina Gjorcheska, locul 420 WTA, este principala favorită a Trofeului „Ilie Năstase”, turneu de tenis cu premii de 10.000 de dolari. Competiţia de pe zgura arădeană a ajuns la ediția a X-a şi se va disputa între 2 şi 10 august la Baza Activ. Gjorcheska participă pentru a treia oară consecutiv la turneul organizat la Arad, după ce în 2012 a cucerit trofeul, iar la ediția trecută a fost învinsă în ultimul act de rusoaica Anastasiya Komardina. Conform site-ului Federaţiei Internaţionale, pe lista favoritelor de la Arad își mai trec numele româncele Laura Andrei – locul 430 WTA, Diana Buzean – 531, campioana ediției din 2011, Irina Bara – 536, Raluca Platon – 562, Nicoleta Dascălu – 618, Victoria Muntean – 696 şi cehoaica Vendula Zovincova – 753. La startul turneului ITF de la Arad vor fi prezente trei foste campioane, în calificări urmâd să evolueze şi Agnes Szatmari, câştigătoare în 2006. Directorul de turneu, Anela Freer, anunţă surprize pentru acest an, dat fiind faptul că este ediţie rotundă.