Copil s-a oprit în turul doi de calificare la Roland Garros
Românul Marius Copil a fost învins în trei seturi de croatul Ante Pavic în turul doi de calificare de la Roland Garros şi mai trebuie să aştepte până să ajungă pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam
Tenismenul arădean, Marius Copil, a jucat în aceste zile în calificarile pentru turneul masculin de la Roland Garros. În primul tur de calificare acesta a întâlnit un alt jucător din România, Victor Crivoi. Partida a fost una destul de echilibrată, fiecare servind foarte bine. Singurul break al partidei a fost reuşit de Marius Copil în primul set pe care l-a câştigat cu 6-4. În setul doi nu au fost break-uri şi astfel s-a ajuns în tie-break unde jucătorul arădean s-a impus cu 7-4. Este a 4-a victorie obţinută de Marius Copil împotriva lui Victor Crivoi.
În turul doi de calificare, Marius l-a întâlnit pe croatul Ante Pavic care în primul tur a trecut de japonezul Go Soeda. Jucătorul din Croaţia a pierdut primul set cu 7-6 în acel meci, dar apoi japonezul a început să aibă probleme pierzând setul doi cu 6-0, iar în setul decisiv a abandonat la scorul de 4-1 pentru jucătorul croat. Întâlnirea de joi dintre Marius Copil şi Ante Pavic a fost prima din carieră. În clasamentul ATP românul este mai bine clasat, locul 152, în timp ce croatul ocupă locul 179. Aşa că potrivit celor mai bune cote la pariuri live pe tenis Marius Copil a fost considerat favorit în această partidă, având o cota de 1,36 pentru victorie. Arădeanul a început slăbuţ partida şi a fost condus cu 3-0 în primul set, dar a revenit excelent şi a câştigat primul set cu 6-3. Din păcate, Marius a început slab şi setul doi, fiind condus tot cu 3-0, iar de data aceasta nu a mai putut reveni şi a cedat setul cu 6-3. Nici în setul decisiv reprezentantul României nu a jucat mai bine şi l-a pierdut tot cu 6-3. În ultimul tur de calificare, Ante Pavic se va duela cu australianul Thanasi Kokkinakis care în primele două tururi i-a învins în două seturi pe taipezul Tsung-Hua Yang şi belgianul Neils Desein.
Chiar dacă a fost într-o formă bună în ultima perioadă, Marius Copil mai trebuie să aştepte până să obţină prima calificare pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. La turneul masculin de la Roland Garros care va incepe duminica, 25 mai 2014, România va avea un singur reprezentat pe tabloul de simplu. Este vorba de Victor Hănescu care e calificat direct pe tabloul principal şi urmează zilele viitoare să îşi afle adversarul. Pe lângă Marius Copil care a pierdut în turul doi de calificare şi Victor Crivoi care a fost eliminat în primul tur de calificare, România a mai avut un reprezentant în calificari, acesta fiind Adrian Ungur. Acesta a fost însă învins în primul tur de belgianul Ruben Bemelmans. Românul a început foarte bine partida şi a câştigat primul set cu 6-1, dar apoi le-a pierdut pe celelalte două cu 6-3 şi 6-4.