Marius Copil a învins un jucător din Top 100 şi e în optimi la Sofia
Tenismanul român Marius Copil s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului ATP de la Sofia, dotat cu premii totale de 463.520EURO, după ce a dispus de sud-coreeanul de 19 ani Hyeon Chung, cu 6-2, 6-3.
Copil (25 ani, 214 ATP), venit din calificări, s-a impus în fața unui adversar mai bine clasat, asiaticul fiind pe locul 56 în ierarhia mondială.
Marius Copil a avut nevoie de doar 60 de minute pentru a trece de Chung, reușind 6 ași. Chung nu și-a creat în acest meci nicio oportunitate de break.
Chung a fost învins luna aceasta în primul tur la Australian Open de sârbul Novak Djokovic cu 6-3, 6-2, 6-4.
Marius Copil și-a asigurat 7.900EURO și 32 de puncte ATP, iar în optimi va juca împotriva învingătorului dintre rusul Evgheni Donskoi și francezul Adrian Mannarino, cap de serie numărul opt.
Sursă: AGERPRES