Voluntariul o pune în gardă pe UTA: ilfovenii lui Teja au debutat cu victorie

Voluntariul o pune în gardă pe UTA: ilfovenii lui Teja au debutat cu victorie

UTA a stat, aseară, cu ochii pe proxima sa adversară din Liga 1, FC Voluntari. Echipa  lui Mihai Teja a înfruntat-o pe Gaz Metan Mediaș, în prima etapă din noul campionat al Ligii 1. Deşi încep sezonul cu un lot mult subţiat faţă de stagiunea trecută, ilfovenii s-au impus cu 2-1, prin golurile reuşite de Căpăţână, în prima repriză, dintr-un penalty uşor acordat la o cădere în careu a lui Grădinaru şi Armaş, masivul fundaş al Voluntariului marcând cu capul la mijlocul părţii secunde. Anterior, medieşenii au egalat prin Ciocan, tot în repriza a doua. La aproape 35 de ani, brazilianul Eric este număr 10 la Voluntari şi în ciuda constituţiei deloc atletice şi a căldurii infernale, a rezistat pe teren tot meciul. Astfel, Voluntariul vine cu moral la Arad, în faţa unei nou promovate UTA dornică şi ea să debuteze cu victorie pe noul stadion.

Brazilianul Eric, omul ce face şi desface în trupa lui Teja 

FC Voluntari i-a pierdut pe Valentin Cojocaru, Alex Mățan, reveniți la Viitorul după împrumuturi, Cătălin Țîră, cedat la Rapid, Laissa Laidouni, vândut la Ferencvaros, Alexandru Tudorie, ajuns la Craiova sau Claudiu Belu, care a semnat cu Hermannstadt. Dacă lista plecărilor conține multe nume, la capitolul ”veniri” echipa ilfoveană nu stă la fel de bine. Până la debutul în noul sezon, formația antrenată de Mihai Teja l-a transferat doar pe Răzvan Grădinaru, ultima dată la Iași, în timp ce Alexandru Stoica s-a alăturat lotului după expirarea împrumutului la Farul.

Dinamo, doar egal cu sibienii: Kovacs i-a enervat pe „câini”

Revenind la etapa inaugurală a noului sezon din Liga 1, aceasta s-a încheiat aseară pe Arena Naţională, unde Dinamo şi Hermannstadt au încheiat la egalitate, 1-1. Sibienii au deschis scorul în prima parte, prin Jo Santos, dar “câinii”  au egalat prin Sorescu, din penalty. Bucureştenii au mai avut un penalty clar, neacordat însă de Istvan Kovacs. Aşadar, o primă etapă cu goluri pe prima scenă şi o UTA care a furnizat singura surpriză a debutului stagional, pe terenul Viitorului. (foto: Răzvan Păsărică)

Liga 1, prima etapă

FC Argeş – FC Botoşani 2-3

Deac 78 (pen.), Năstăsie 85 / Cîmpanu 9, A. Chindriş 47, M. Roman 73

Viitorul Constanța – UTA 1-1

Iancu 43 (pen.) / Buhăcianu 44

Sepsi OSK – Universitatea Craiova 0-1

Koljic 88

Astra – FCSB 0-3  

Man 33, Tănase 36, Moruțan 90 (pen)

Poli Iaşi – Chindia 1-0

Passaglia 22

Academica Clinceni – CFR Cluj 1-2

Cebotaru 48 (pen) / Costache 15, Petrila 76

FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș 2-1

Căpățână 12 (pen.), Armaș 67  / Ciocan 53

Dinamo – Hermannstadt 1-1

Sorescu 60 (pen.) / Jo Santos 32.

Liga 1, etapa 2

Vineri, 28 august

Ora 18 Gaz Metan Mediaș – FC Argeș

Ora 21  UTA Arad – FC Voluntari

Sâmbătă, 29 august

Ora 18.00 FC Hermannstadt – Academica Clinceni

Ora 21.00 CFR Cluj – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Duminică, 30 august

Ora 15.30 AFC Botoșani – Politehnica Iași

Ora 18.00 Universitatea Craiova – Astra Giurgiu

Ora 21.00 FCSB – Viitorul

Luni, 31 august

Ora 21.00 Chindia Târgoviște – FC Dinamo.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *