Viorel Bitang readuce în discuţie proiectul unui complex naţional de nataţie, la Arad

Viorel Bitang readuce în discuţie proiectul unui complex naţional de nataţie, la Arad

Cu cele două bazine de înot închise de care dispune, plus unul în aer liber, la Pădurice, Aradul se numără printre oraşele cu potenţial important în nataţia românească. Profesorul Viorel Bitang, antrenor al secţiei de înot de la CSM Arad, profită de vizita de astăzi, de la Arad, a Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, pentru a repune în discuţie un proiect mai vechi dar la fel de actual, înfiinţarea în oraşul nostru a unui complex sportiv naţional: „O să discut cu ministrul pe această temă, ar fi nevoie de o hotărâre de guvern pentru trecerea unor baze sportive ale municipalităţii sau ale unor cluburi în administrarea MTS-ului, iar atunci acest proiect ar putea prinde viaţă şi la noi. Vreau să facem acest complex pentru a crea condiţii de pregătire cât mai bune, astfel ca loturile naţionale şi olimpice să se poată pregăti la Arad. De asemenea, se pot aduce îmbunătăţiri infrastructurii actuale, în special de la bazinul „Delfinul””, ne-a declarat Bitang. Altfel, sportivii săi se pregătesc pentru prima competiţie importantă din calendarul intern 2020, Campionatul Naţional în bazin de 50 de metri (juniori, tineret şi seniori), programat în perioada 29 septembrie – 3 octombrie la CSNB Lia Manoliu. Înotătorii CSM-ului arădean se pregătesc pe plan local, la bazinul “Delfinul”, singurul impediment al acestei perioade fiind, bineînţeles, lipsa unor întreceri cu caracter de verificare.

Cinci pentru primele Naţionale: Andreea Popescu, obiective importante

Pandemia de coronavirus şi efectele sale, incluzând aici toate măsurile şi protocoalele impuse de autorităţi, nu au permis sportivilor să participe la măcar un turneu de pregătire, astfel că debutul în noul sezon va fi puţin mai abrupt decât de obicei. Sportiva numărul 1 a secţiei, Andreea Popescu trebuia să participe la începutul lunii septembrie la cantonamentul CNOPJ (Centrul Naţional Olimpic de Pregătire a Juniorilor) de la Izvorani, alături de ceilalţi componenţi ai lotului, dar stagiul s-a anulat din aceleaşi motive expuse mai sus: “Poate că este mai bine că nu merge la Bucureşti, pentru că aşa trebuia să o însoţesc, iar pregătirea celorlaltor sportivi avea pe undeva de suferit. Se antrenează foarte bine şi aici, atât ea cât şi colegii ei şi aşteptăm cu nerăbdare primul campionat naţional, de la sfârşitul lunii viitoare. Vor merge, la acest prim concurs, cinci sportivi, Andreea Popescu, Patrick Kugelman, David Crişan, Rad Lucas şi Dacian Codrean. Obiectivele Andreei sunt titlul la tineret şi o medalie la senioare, iar cu ceilalţi ne propunem clasări cât mai sus”, mai spune Viorel Bitang.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *