Victoria Felnac propune o nouă garnitură pentru retur

Victoria Felnac propune o nouă garnitură pentru retur

Victoria Felnac trece prin transformări importante în această pauză competițională, mai mulți jucători părăsind, în iarnă, gruparea condusă de președintele – jucător Oliver Felnacichi. Ghiță, Moisă și Brozbic au ales Curticiul, Șoltesz e la Zăbrani, Morariu la Criș, Herlo a optat pentru Turnu, iar Vulpoi, Meszaroș și Gabor nu mai fac parte nici ei din lot. Într-o situație specială e Țugulescu, care dacă nu se va prezenta la pregătiri, va fi suspendat, acesta fiind sub contract. În schimb, „VI-FE” a transferat pe bandă rulantă, antrenorul Dani Șule dorindu-și o echipă tânără, capabilă să crească rapid în perioada următoare. Cel mai îmbucurător e că 9 dintre componenții lotului domiciliază în Felnac, plus alții în localități învecinate. Numele noi sunt Nenad Maxim (Reimsbach, Austria), practic revenit la Felnac, Victor Rotar (ex. Turnu), portarii Claudiu Dolga și Slagean Nichici, mijlocașii Gherghel și Geanîm, de la Săvârșin, fundașul Iercan, de la Păuliș, frații Trifan, Florin și Răducu, ambii de la Șiria, fundașul Vidican, adus de la Aluniș, juniorul Romeo Onețiu, atacant din generația 97-98 a lui Man, Petre sau David Popa, care și-a încercat șansa și la Cermei în această iarnă și atacantul George Petcuț, care revine și el la Victoria după o pauză de doi ani.
„VI-FE” a transferat 12 jucători!
Reunită la sfârșitul lui ianuarie, Felnacul s-a pregătit pe plan local, iar primul amical a fost cel împotriva echipei fostului antrenor Dan Cuedan, Unirea Sîntana. S-a terminat 2-2, golurile „alb-roșiilor” purtând semnăturile lui Maxim și Bogdan. Au urmat apoi, testele cu Voința Macea, 1-1, gol reușit de Maxim și Progresul Pecica, 1-4, reușită semnată de același Maxim. Tot Nenad Maxim a punctat și în amicalul cel mai recent, de sâmbătă, scor 1-1 acasă cu Curticiul. Dani Șule a început jocul în formula: Dolga – Rotar, Vidican, Sabău, Iercan, Onețiu, Baroti, Trifan Florin, Adam, Geanîm, Maxim. Au mai jucat: Nichici – Felnacichi, Bogdan și Kassai, ultimul junior sosit de la Mailat. Până la primul meci pe puncte din acest an, cel cu Nădlacul, de acasă, Victoria va mai susține săptămâna viitoare încă două amicale: miercuri, la Macea și sâmbătă, cu Zăbraniul.
Nenad Maxim, golgheter la revenire
„În principiu, nu sunt prea mulțumit de prima repriză cu Curticiul, când am și fost conduși, dar probabil s-a simțit și oboseala din săptămâna în care ne-am pregătit pe Gloria. E un început pentru noi, practic s-a format o echipă nouă, pentru că din vechea gardă mai avem doar doi jucători. Am făcut foarte multe transferuri, iar pentru a ne lega relațiile de joc avem nevoie de ceva timp. L-am reactivat și pe Petcuț, care sper să ne ajute cu experiența lui. De asemenea, e important că avem o serie de jucători tineri, de valoare, care zic eu că vor crește, iar Maxim poate strânge nucleul în jurul său”, ne-a declarat Dani Șule.
Dani Șule: „Vom fi surpriza plăcută”
Noul antrenor al Felnacului crede că echipa sa nu va avea emoții cu retrogradarea, iar vârful de formă va fi undeva în aprilie: „Eu zic că ne vom îndeplini obiectivul și nu vom avea emoții în privința asta. Chiar dacă lotul e schimbat în mare parte, băieții sunt talentați și dornici să demonstreze că au valoare. Media de vârstă e undeva la 25-26 ani. Mulți ne vedeau victime sigure în primăvară, dar veți vedea că vom fi surpriză plăcută. Probabil ne vom da drumul prin etapa a patra sau a cincea a returului, dar important e ca jocul să placă și să aducem lumea la stadion”, mai spune Șule.
A revenit la echipa de suflet!
El s-a întors practic la echipa sa de suflet, la care și-a și încheiat cariera de jucător: „Am ales Felnacul din mai multe considerente, în primul rând pentru stabilitatea de aici, din toate punctele de vedere, dar și pentru seriozitatea proiectului și ceea ce se vrea în continuare. Pentru mine e clar, e o provocare și un pas înainte, pentru că vin din Liga a 5-a, dar nici nu am putut uita că mi-am încheiat cariera aici. A fost ultima mea echipă, am și antrenat și promovat cu „VI-FE”, iar atmosfera din cadrul clubului mi-a plăcut dintotdeauna”, conchide Dani Șule, chemat să readucă Felnacul în prim-planul fotbalului județean.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *