Victoria Felnac a transferat cinci jucători, Maxim la ASU Poli

Victoria Felnac a transferat cinci jucători, Maxim la ASU Poli

Nou promovată în Liga a IV-a, Victoria Felnac este destul de activă pe piaţa transferurilor în această iarnă. Penultima clasată vrea să revină în „prim-plan” în fotbalul judeţean, iar trioul Maliţa – Ristin – Cuedan a rezolvat deja cinci transferuri: portarul Cristian Şubaş, junior de 18 ani sosit de la Ineu, Flavius Băd, 32 de ani, ex-Pecica şi fost elev al lui Cuedan la Pîncota, Migricel Istin, fundaş, 24 de ani, care provine de la Progresul Pecica, Robert Kocsis, mijlocaş central de la CS Ineu şi George Petcuţ, care practic revine la Felnac. Nenad Maxim se află în probe de joc la liderul din „C4”, ASU Poli Timişoara, echipă cu şanse mari de promovare în Liga a II-a.

Pe toţi cei cinci mi i-am dorit la echipă, am mare încredere în ei şi consider că ne vor fi de mare folos în partea a doua a campionatului. Mi-aş mai dori neapărat un portar, un fundaş dreapta şi un mijlocaş. Dar dacă nu se poate e bun şi lotul actual, trebuie să ne salvăm de la retrogradare, ăsta e obiectivul!”, anunţă antrenorul Dan Cuedan. Felnacul şi-a dorit şi jucători importanţi, gen Radu Mărginean sau Adrian Piţ, dar totul a rămas la nivel de discuţii.

„VI-FE” se reuneşte luni, 25 ianuarie, iar Cuedan a stabilit deja programul de pregătire: „Ne vom antrena pe plan local, adică Felnac-Arad. În prima săptămână avem trei antrenamente plus un amical, iar în a doua începem ceva mai tare, cu alergări pe stadionul Gloria. Avem stabilite şi meciuri amicale, la Oradea sau Timişoara, important e să ne pregătim cât mai bine”, mai spune antrenorul Victoriei.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *